Universitatea Politehnică din Timișoara, la ceas aniversar

DSC_1906

Astăzi, 11 noiembrie, elita învăţământului universitar din Timişoara s-a reunit în Sala Rectoratului Universităţii Politehnica, pentru a marca 95 de ani de la înfiinţarea prestigioasei instituţiei din orașul de pe Bega. La eveniment au luat parte și numeroși invitați: academicieni, oameni de cultură, absolvenți de seamă ai Politehnicii, autorități locale și centrale și reprezentanți de la mai multe universități din Timișoara și nu numai.

La ședința festivă a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care a adresat un cuvânt de felicitare pentru activitatea prodigioasă și reușitele instituției în cei 95 de ani de la înființare.

În deschidere, a fost ascultat imnul academic “Gaudeamus igitur” și imnul special al Politehnicii Timișoara. În continuare, au urmat luări de cuvânt din partea mai multor personalități marcante ale Politehnicii Timișorene, foști rectori și profesori de seamă ai instituției.

Ședința festivă de astăzi face parte dintr-o serie de evenimente aniversare ce au debutat luni, 9 noiembrie, cu Ziua porților deschide la Universitatea Politehnică din Timișoara, și vor continua în zilele de următoare cu o serie de evenimente dedicate aniversării celor 95 de ani de activitate.

poli_

înființată prin decretul regelui Ferdinand I

Data de 11 noiembrie marchează momentul de început pentru Universitatea Politehnica Timișoara. În 1920, la această dată, regele Ferdinand I semna decretul regal prin care se puneau bazele primei instituții de învățământ superior din vestul României. Astăzi UPT este o instituție de învățământ și cercetare avansată, recunoscută la nivel mondial pentru calitatea pregătirii studenților, pentru rezultatele obținute în cercetare și pentru acordurile și parteneriatele încheiate în toată lumea.

DSC_1866 DSC_1868 DSC_1870 DSC_1893 DSC_1906 DSC_1912

Comments are closed.