Au debutat conferințele preoțești de toamnă în Arhiepiscopia Timișoarei

DSC_2167_1600x1060

În Arhiepiscopia Timişoarei au debutat miercuri, 25 noiembrie, conferinţele preoţeşti de toamnă, cu întâlnirea clericilor din protopopiatele, Timișoara I, Timişoara II, Deta și Sânnicolau Mare. Evenimentul a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului și s-a desfășurat în biserica cu hramul “Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara Iosefin.

conferr

Întâlnirea a debutat cu oficierea Slujbei Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos de către un sobor de preoți, iar apoi au avut loc dezbateri pe marginea temei propuse de către Sfântul Sinod cu privire la Anul omagial al Misiunii parohiei și mănăstirii azi și la Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a ținut un cuvânt de învățătură referitor la viața, opera și lucrarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Din luările de cuvânt ale participanților, a fost evidențiată virtutea sfințeniei întrupată în oamenii care au împlinit poruncile lui Dumnezeu și au schimbat prin viața și faptele lor alte vieți.

Conferinţele preoţeşti sunt organizate semestrial în Arhiepiscopia Timişoarei, primăvara şi toamna. În cadrul acestora sunt dezbătute o serie de aspecte ce vizează activitatea pastoral-misionară şi administrativă a clericilor din protopopiatele eparhiei, precum şi probleme concrete din viaţa parohiilor.

Conferințele preoțești vor continua mâine, 26 noiembrie, cu întrunirea clericilor din Protopopiatele Lugoj și Făget la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj.

DSC_2165_1600x1060 DSC_2166_1600x1060 DSC_2167_1600x1060
DSC_2169_1600x1060 DSC_2170_1600x1060 DSC_2171_1600x1060 DSC_2172_1600x1060 DSC_2173_1600x1060 DSC_2174_1600x1060
DSC_2176_1600x1060 DSC_2177_1600x1060 DSC_2178_1600x1060 DSC_2179_1600x1060 DSC_2180_1600x1060 DSC_2181_1600x1060 DSC_2182_1600x1060 DSC_2183_1600x1060 DSC_2184_1600x1060

Comments are closed.