Binecuvântare pentru credincioșii din Voiteg

IMG_0173_1600x1200

În Duminica a 17-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Voiteg din Protopopiatul Deta. Aici, Chiriarhul a fost întâmpinat de soborul credincioșilor și al clericilor, împreună cu pr. Ioan Prisăcean, Protopopul Detei și pr. paroh Ioan Zaharie George. Înaltpreasfinția Sa a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată în  biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe”, construită în anul 1912.

După slujbă, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură referitor la înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice duminicale de la Matei 15, 21-28. Cu acest prilej, Mitropolitul Banatului a evidențiat credința stăruitoare a femeii canaanece și nădejdea ei neclintită în mila și ajutorul Mântuitorului Hristos. În acest sens, Chiriarhul a arătat că rugăciunea bineplăcută lui Dumnezeu trebuie însoțită de smerenie  și de lacrimile pocăinței, având încredințarea împlinirii celor nădăjduite. Glasul rugăciunii adevărate pornește din adâncul inimii omului, iar nu de pe buzele lui. La fel, și femeia canaaneacă se apropie de Mântuitorul Hristos cu inima sa pătrunsă de durere și deplin încredințată de puterea tămăduitoare a Fiului lui Dumnezeu.

În final, Înaltpreasfinția Sa i-a încredințat pe credincioșii parohiei Voiteg, păstoriți de către pr. Ioan Zaharie George, de dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îndemnându-i totodată să continue lucrarea duhovnicească alături de părintele paroh, prin participarea  la sfintele slujbe și Împărtășirea cu Sfintele Taine.

IMG_0156_1600x1200 IMG_0158_1600x1200 IMG_0163_1600x1200 IMG_0168_1600x1200 IMG_0171_1600x1200 IMG_0173_1600x1200 IMG_0175_1600x1200

Comments are closed.