Sâmbătă, 23 aprilie 2016, de la ora 17,00 la ora 18,00, s-a organizat îndătinatul pelerinaj al Floriilor. Credincioșii care au luat parte la procesiune au pornit din locații diferite și la trei ore diferite. La acest pelerinaj au participat grupuri de tineri şi de credincioşi din parohiile timişorene, precum şi reprezentanţi ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi.
Cele trei grupuri de pelerini au fost întâmpinate la catedrala mitropolitană de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care i-a binecuvântat pe cei prezenți și i-a îndemnat să rămână în continuare la slujba Vecerniei cu Litie, ce a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul bizantin al Facultății de Teologie din Timișoara, condus de către diac. dr. Ion Alexandru Ardereanu.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, care a explicat importanța praznicului Intrării Domnului în Ierusalim.
“Iisus Hristos a intrat în cetatea Ierusalimului necucerindu‑I zidurile. El n‑a vrut să cucerească cetatea, așa cum erau cucerite cetățile din punct de vedere militar. El a dorit să cucerească inima Ierusalimului, nu zidurile, nu templul, nu instituțiile care erau acolo, ci El a dorit să cucerească inima Ierusalimului….Singurul lucru din lumea aceasta pe care a vrut Hristos să-L cucerească a fost inima oamenilor, nu averile, nu cetățile, nu țările lor, ci inimile lor. Pentru aceasta vine Hristos, în Duminica Floriilor, în orice biserică: să cucerească și să intre în inimile noastre. Binecuvântați să fie toți acei care își deschid larg porțile inimii și Îl lasă să intre! Acesta este unul dintre mesajele Sfinte Evanghelii: să deschidem, cu adevărat, larg porțile familiei noastre și ale inimii noastre, ca acolo să intre Hristos. Deschideți larg porțile inimii frățiilor vostre, căci Hristos dorește să facă Paștile în familiile dumneavoastră și în inimile frățiilor voastre! Prin urmare, să‑I zicem lui Hristos: „Bine‑ai venit, Împărate al Cerului, în smerita mea inimă! Bine‑ai venit, Împărate al Cerului, în familia mea!” a spus Înaltpreasfințitul Pătinte Mitropolit Ioan.
Duminica Floriilor la Catedrala mitropolitană din Timișoara
Sute de credincioși timișoreni au venit, în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, la Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, pentru a participa la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei, dirijat de pr. Dan Dragomir.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a adresat un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale praznicului de astăzi.

„Cu toate că săptămâna care vine ne vom aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trebuie, totuși, să trăim această săptămână cu nădejdea învierii! De aceea, sărbătoarea de astăzi deschide cărarea învierii. Astăzi, creștinii din toată lumea bat la porțile învierii. Dumnezeu să ne deschidă tuturor această poartă de lumină a învierii!”, a menționat Mitropolitul Banatului.
La final, potrivit obiceiului, credincioșii prezenți au primit ramuri de salcie înfrunzite, atât ca simbol al procesului mereu înnoitor al înfloririi și al creșterii, cât și ca simbol al vieții ambundente, al biruinței vieții asupra morții.





























































