Un grup de 32 de pelerini de la Parohia „Sfântul Ilie” din Borșa, protopopiatul Vișeu, Episcopia Maramureșului și Sătmarului, conduși de părintele paroh Ioan Pop, au poposit și la Timișoara, unde s-au închinat la paraclisul mitropolitan din incinta Centrului eparhial și la moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, aflate în catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi”.
Pelerinii au fost întâmpinați la Centrul eparhial de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care le-a vorbit despre Sf. Iosif cel Nou și despre valorile spirituale aflate în patrimoniul Arhiepiscopiei Timișoarei.
„Așa cum credincioșii nostri bănățeni caută mănăstirile maramureșene, iată, că și credincioșii din Maramureșul voievodal îl caută pe Dumnezeu și în părțile Banatului. L-ați căutat astăzi, pe Sfântul Iosif cel Nou, și astfel, ați fost oaspeții ocrotitorului acestui binecuvântat loc. Pelerinajele sunt folositoare credincioșilor, pentru că, din loc în loc, vă întâlniți cu sfinții, care au trăit în spațiul nostru românesc; sunteți, așadar, pelerini pe cărarea sfinților și pe acest drum veți găsi câte un duhovnic, câte un părinte, care va pune la suflet un cuvânt de mângâiere duhovnicească și o biserică de mir ori de mănăstire, unde să vă plecați genunchii întru rugăciune” a spus Înaltpreasfinția Sa.
Grupul de pelerini este plecat de la începutul acestei săptămâni într-un itinerariu de 5 zile, pentru a descoperi bisericile și sfinții din zona de Sud-Vest a țării noastre.

















































