În fiecare an, înainte de marele praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos, studenții teologi din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara participă la bilanțul spiritual al cadrelor medicale ce slujesc, cu mult devotament, zi și noapte, la salvarea zecilor de copii, aduși de părinții lor la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Astfel, a devenit deja o tradiție ca, pe lângă bilanțul propriu-zis al direcțiunii spitalului, să existe și un moment de spiritualitate, concretizat într-un concert de colinde, menit să sensibilizeze personalul medical și auxiliar din spital. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Corul Facultății de Teologie și Corul „Contrast” al Operei Naționale Române din Timișoara au susținut un frumos spectacol de colinde, prin care au adus vestea nașterii Mântuitorului Hristos. Din partea Centrului eparhial a fost prezent părintele consilier Zaharia Pereș, care a rostit un cuvânt despre importanța sărbătorii și despre redescoperirea virtuții bunătății, care ar trebui să fie prezentă în viața noastră, nu numai în preajma sărbătorilor, ci pe tot parcursul anului. În continuare, dr. Ovidiu Adam, managerul spitalului, a arătat că, în salvarea vieților copiilor, nu ne putem opri la orgoliile personale, ci trebuie să dăm tot ce ne stă în putință ca viața să aibă prioritate. În acest sens a rostit și câteva strofe, scrise în nopțile de gardă, în care a vorbit despre ispita păcatului suprem:
„Sunt luni şi ani,decenii lungi de muncă/Un tămăduitor de trupuri să devii/Şi după o muncă asiduă-ndelungă/Să-i poţi păstra pe vii printre cei vii. Din fragezi ani ai tinereţii tale/Potecile cunoaşterii incepi să baţi/Şi asimilezi deprinderi salvatoare/Cu care, apoi,să ajuţi pe ai tăi „fraţi”. Şi după ani de studii şi de trudă/Începi să vezi al muncii tale rod,/Când reuşeşti să spulberi boala crudă/Ce-mprăştie disperare in norod. Se-ntamplă atunci treptat „metamorfoza”/Când toţi cei „lecuiţi” te venerează,/Când semenii-ţi compun o epopee/Şi propriul egou ţi se gomflează. Şi apare a pierzaniei Ispită,/Păcatul cel Suprem atunci te paşte,/Când uiţi că esti o fiinţă obişnuită/Şi crezi că ai puterea vreo-unor „moaşte”. Crezi că puterea-ţi de tămăduinţă/Ţi se cuvine,ca un divin har/Şi uiţi şi de smerenie şi credinţă/Şi că-n realitate ai doar un dar. Un dar divin,cei drept,de-a face bine,/De-a alina durerea,suferinţa,/Dar nu-ţi lăsa trufia să domine/Smerenia, rugăciunea şi credinţa. Şi nu uita că n-ai puteri înalte/N-ai fost şi nici vei fi vre-un Demiurg/Nu poţi să-mparţi nici viaţa şi nici moarte/Şi nici minuni din mâinile-ţi nu curg. Tu rişti ca prin orgoliile deşarte/Fără substanţă,făr’de acoperire,/Să crezi că tu eşti cel care imparte/Lumină,sănătate,nemurire… Lasă deoparte aura măririi,/Nu vinde sănătatea pe arginţi/Şi nu te-mpotrivi legilor firii/Căci n-ai sa ajungi vreodată printre sfinţi. Şi de pe piedestalul tău cel alb şi mare/Unde te-au pus cei ce-ţi au dat avere/Poţi fi „trântit” c-o singură suflare/Din partea Celui care-ţi dă putere. De aceea-ţi spun „lecuitorule de trupuri”/Pe Domnul tău să-l ai mereu in gând,/Să fii umil,să fii smerit şi simplu/Să fii doar OM, intr-un cuvânt”.
