În duminica a XXVII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a slujit Sfânta Liturghie la catedrala mitropolitană din Timișoara, împreună cu preoții și diaconii catedrali, precum și cu preoți invitați de la parohiile din eparhie.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat semnificația duhovnicească a minunii săvârșite de Domnul Iisus Hristos asupra femeii gârbove, despre care s-a citit în Evanghelia acestei duminici (Luca 13, 10-17). În acest sens, Preasfinția Sa a spus: „Să rămânem pe calea Bisericii, pentru că în Biserică primim harul lui Dumnezeu, dobândim vindecarea de bolile sufletești și trupești și ne curățim de patimi. Astfel, smerindu-ne, nădăjduim în dobândirea Împărăției Lui Dumnezeu. Să ne primească Domnul în Raiul Său. Amin”.
După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Paisie a înmânat diploma și medalia comemorativă oferite de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, coralei „Contrast” a Mitropoliei Banatului, dirijată de preotul Vasile Bădescu. Aceste înalte distincții patriarhale au fost acordate coralei bănățene în semn de prețuire și recunoștință, pentru merite deosebite în apărarea credinței ortodoxe, promovarea culturii și intensificarea vieții creștine. Totodată, această recunoaștere vine și în contextul Anului Comemorativ al Imnografilor și Cântăreților bisericești. Corala „Contrast”, cunoscută publicului timișorean, este formată din artiști lirici ai Operei Naționale Române din Timișoara, între care se află și absolvenți ai Facultății de Teologie. Membrii acestei corale au participat și la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox, desfășurată la Timișoara, în perioada 31 august-03 septembrie a.c., în cadrul căreia a interpretat imnul ITO și un buchet de cântece cu caracter bisericesc și folcloric.
În această perioadă, corala timișoreană este implicată într-un proiect de strângere de fonduri pentru ajutorarea unuia dintre membri săi, dl. Ciprian Balici, bariton al Operei din oraș, victimă a unui grav accident rutier, ce a avut loc în urmă cu trei luni.






















































