Concert coral la catedrala Mitropolitană

În prima Duminică a Postului Mare, zi în care Biserica prăznuiește triumful Ortodoxiei asupra iconoclasmului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, catedrala Mitropolitană din Timișoara a fost gazda unui moment înălțător de cântare corală bisericească. Imnele bisericești și cântările duhovnicești susținute de corul catedralei, dirijat de prof. Bogdan Mureșan, au umplut de lumină și bucurie inimile credincioșilor prezenți.

Manifestarea prezentată de părintele arhid. Eugen Goanță, a valorizat atât frumusețea tradiționalului repertoriu coral, cât și profunzimea sa duhovnicească, liturgică. Cu acest prilej, s-a făcut precizarea că asemenea concerte, care îmbogățesc sărbătorile bisericești, sunt susținute de coriștii bănățeni de șase ori pe an. Reperoriul a inclus compoziții semnate de cunoscuți muzicieni români, precum: Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, Gavriil Musicescu și Ciprian Porumbescu.

Corul Catedralei Mitropolitane, a cărui istorie este legată de numele vrednicului de pomenire Mitropolit Vasile Lazarescu, a fost dirijat vreme îndelungată (1943-1961) de reputatul profesor, compozitor și folclorist Nicolae Ursu. Astăzi, sub îndrumarea teologului și profesorului de muzică Bogdan Mureșan, corul își continuă misiunea de a înfrumuseța slujbele bisericești și de a aduce, prin armonia cântărilor, un prinos de laudă lui Dumnezeu.

Într-o lume grăbită, în care zgomotul cotidian adesea acoperă glasul rugăciunii, astfel de momente ne reamintesc că frumusețea cântării bisericești este, în esență, un ecou al Împărăției cerurilor, o chemare la liniște, la reculegere și la întâlnirea cu Dumnezeu prin artă și credință.

Comments are closed.