Consfătuirea Națională ASCOR

În perioada 26–28 iunie 2025, mănăstirea Caraiman din Bușteni, județul Prahova, a găzduit Consfătuirea Națională a Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), desfășurată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. La această consfătuire au participat reprezentanți ai filialelor ASCOR din întreaga țară, într-un cadru dedicat rugăciunii, comuniunii frățești și reflecției asupra misiunii tinerilor în Biserică și în societate.

Filiala ASCOR Timișoara a fost reprezentată de părintele inspector eparhial Cristian Păiș,  de studentul Flavius-Ioan Ardelean, președinte și studenta Ioana Călariu, vicepreședinte ASCOR Timișoara.

Lucrările consfătuirii au debutat vineri, 27 iunie, prin săvârșirea sfintei Liturghii și a slujbei de Te-Deum. În cadrul deschiderrii  oficiale  a fost citit mesajul de binecuvântare transmis de Patriarhul României, prin care tinerii sunt încurajați  să continue angajamentul lor misionar cu responsabilitate și entuziasm.

În cele două zile de întâlnire, participanții au fost implicați în sesiuni de analiză și planificare, moderate de Mihai Paraschiv, inspector patriarhal și delegat al Preafericitului Părinte Daniel pentru activitățile ortodoxe de tineret. Printre temele abordate s-au numărat consolidarea legăturilor dintre filiale, dezvoltarea unor proiecte naționale comune și identificarea unor inițiative adaptate nevoilor spirituale și sociale ale tinerilor ortodocși de astăzi.

Consfătuirea de la Bușteni s-a dorit a fi nu doar un moment de bilanț, ci și un impuls spre coeziune, viziune comună și implicare activă în viața Bisericii și a comunității. Studenții prezenți la această consfătuire națională au plecat cu speranța că întâlnirea va contribui la dezvoltarea unor proiecte concrete și la întărirea legăturilor frățești între tinerii ortodocși din România.

Comments are closed.