Am primit cu multă tristețe vestea încetării din viață, miercuri, 19 noiembrie 2025, la vârsta de 82 de ani, a scriitorului, criticului, istoricului literar și profesorului universitar dr. Cornel Ungureanu, cetățean de onoare al Timișoarei.
Născut la data de 3 august 1943, în familia unor creștini ortodocși din localitatea Zăgujeni, situată lângă Caransebeș, viitorul profesor a fost crescut în spiritul respectului față de familie și Biserică, de valorile credinței și moralei creștine, dar și de tradițiile strămoșești.
După absolvirea Facultății de Filologie a Universității de Vest din Timișoara, viitorul universitar a obținut doctoratul în literatură română și comparată la Universitatea din București.
Profesor la Universitatea de Vest din orașul nostru, redactor-șef al revistei „Orizont” și președintele Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor Români (din 1990), Cornel Ungureanu a publicat mii de articole, studii, prefețe, postfețe, studii introductive, în țară și peste hotare și mai multe cărți de mare valoare pentru literatura română. De asemenea, de-a lungul prodigioasei sale cariere universitare a format zeci de generații de studenți, masteranzi, doctori în filologie, care au învățat din operele sale și ostenesc azi în arealul culturii, atât în țară, cât și în străinătate.
Credincios misiunii sale de profesor, cercetător, scriitor, publicist, critic și istoric literar, cărturarul odrăslit în lumea satului din apropierea cetății de spiritualitate și cultură a Caransebeșului, străvechi așezământ episcopal și teologic, și-a valorificat talanții și pentru Biserica în care a fost încreștinat.
Modest, respectuos, iubitor față de valorile perene ale spiritualității noastre creștin-ortodoxe, reputatul slujitor al culturii timișorene și-a îndreptat adesea pașii spre biserica satului natal și Catedrala mitropolitană din apropierea lucuinței sale, pentru o clipă de rugăciune și contemplație.
Bun cunoscător al istoriei bisericești, Cornel Ungureanu a făcut parte din grupul intelectualilor bănățeni care a susținut reînființarea Episcopiei Caransebeșului și înființarea Facultății de Teologie în cadrul Universității de Vest.
În aceste momente ale despărțirii noastre vremelnice, transmitem, din partea Părintelui Mitropolit Ioan și a Permanenței Consiliului eparhial, sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune familiei îndoliate, corpului academic al Universității de Vest și tuturor celor care îl prețuiesc ca om și vrednic promotor al spiritualității, literaturii și culturii române.
Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire, din neam în neam!
Biroul de presă al Centrului eparhial
update….
Sâmbătă, 22 noiembrie, în cimitirul de pe strada Cosminului, a fost săvârșită slujba de înmormântare a profesorului Cornel Ungureanu de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, însoțit de preotul Ionel Popescu, vicar eparhial, de preotul conf. univ. dr. Constantin Jinga, precum și de preoții parohi Ioan Mezinca, Marcel Vlaicu și Aurelian-Petru Jucu din Parohia Zăgujeni. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Contrast”, dirijat de preotul Vasile Bădescu.
Din partea Uniunii Scriitorilor, filiala Timișoara, a colectivului redacțional „Orizont” și a Universității de Vest au vorbit scriitorii și profesorii Robert Șerban, Marcel Tolcea, Mircea Mihăieș și Dana Percec.
În cuvântul său, Părintele Mitropolit Ioan a spus:
„Iubiți frați și surori în Domnul, priviți la acest leagăn alb pe care îl avem în față. L-am asemuit cu o coală albă, imaculată, de hârtie, pe care s-a așezat un condei. Nu s-a mai așezat condeiul ca să scrie, ci s-a așezat ca să se odihnească.
Acest condei trece acum din lumea de astăzi în lumea dincolo de timp. Între lumea de astăzi și lumea dincolo de timp, noi, creștinii, așezăm o cruce. Pe această cruce, omul cu credință în Dumnezeu, credincios culturii neamului, a scris ultimul articol și, pe această cruce, s-a semnat fără nicio funcție publică: semnează simplu, Cornel Ungureanu.
Această semnătură pe cruce este ultima pagină din cartea pe care a trăit-o, cartea vieții. Pe cruce se semnează, încheindu-și opera ca om, ca soț, ca părinte. Scrie această operă și își semnează numele pe cruce. Pe partea din față a crucii se semnează autorul, iar pe partea cealaltă nu mai scrie nimic. Doar intuim și credem că, între viața sub timp și veșnicie, crucea este piatra de hotar. De aceea, punându-i crucea la capătâi, credem — și de aceea o punem — că a trecut deja în lumea fără timp, în lumea veșniciei.
În cântările de la această slujbă se vorbește în mod preponderent despre înviere. Să nu se îndoiască nimeni dintre cei care acum îl plângeți că nu va învia. Îl așezăm în mormântul care se face astăzi și care, pentru profesorul, omul iubirii graiului românesc, devine puntea între timp și veșnicie. Vedeți cât de aproape suntem noi de veșnicie. Vedeți cât de mică este groapa. Aceasta este distanța, puntea între timp și veșnicie. Nu ne dăm seama mereu cât de aproape suntem să atingem cu mâna porțile veșniciei.
Cei care l-au cunoscut și am văzut multă recunoștință în toate cuvintele rostite, au avut un cuvânt de bază: recunoștință. Într-adevăr, profesorul Ungureanu a fost un străjer al graiului nostru românesc.
A fost omul care a dat, oarecum, tonul în ceea ce înseamnă scrierea cinstită, demnă, aici, la poarta de vest a României. Trăim astăzi o îndelungată iarnă a iubirii față de graiul și scrisul românesc.
De aceea, iubiți frați condeieri, testamentul profesorului este să păzim, nu cu pușca, ci cu condeiul, dulcele nostru grai românesc. De-l veți mai putea pomeni și într-o sfântă rugă, bine va fi; dar subliniez: păziți graiul nostru românesc.
Iubiți frați și surori, să știți că, așa cum au spus și cei care au grăit înaintea mea, nu a fost un om care să iasă în public, în față. El a grăit mai puțin și a scris mai mult. Chiar și când venea la Catedrală, nu se așeza tare-tare în față. Stătea într-un colțișor, unde comunica cu veșnicia, cu cerul și cu bunul Dumnezeu. A făcut parte din forul cel mai important de conducere al Mitropoliei, alături de mitropolitul Nicolae Corneanu și, nu de puține ori, s-au sfătuit împreună.
Am avut bucuria de a-l avea și eu la noi, la Mitropolie, nu demult și am văzut cu câtă luciditate și cu câtă acuratețe științifică ne-a spus cum trebuie să arate o carte ca să intre în Constituția culturii bănățene.
Rog pe bunul Dumnezeu să-l ierte.
Doamne, iartă-l, că sunt convins că n-ai multe de iertat la omul acesta. Așa că nu mergem să-l îngropăm, mergem să-l semănăm în glia românească, să-l semănăm în spațiul nostru românesc și să răsară într-o zi. Sunt convins că din condeiul dânsului au încolțit multe condeie. Mulți tineri s-au dedicat graiului românesc și mulți tineri au fost coordonați de dânsul să-și ia doctoratul în graiul nostru românesc.
Bunul Dumnezeu să-l aștepte la apusul soarelui, la porțile cerului, alături de toți înaintașii lui, de părinți și de toți cei care i-au fost dragi.”
