În prima zi din Postul Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi de la Catedrala mitropolitană din Timişoara, a săvârșit slujba Pavecerniţei Mari, unită cu prima parte a Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul. Și în acest an, la slujbă au participat un număr mare de credincioși timișoreni.
La finalul Pavecerniței, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, părintele diacon prof. dr. Emanuel Răzvan Fibișan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre autorul acestei creații liturgice, „care nu a scris o teologie rece, pasivă, ci lacrimi puse în cuvinte”, dar și despre semnificația duhovnicească a Canonului Mare, considerat „una dintre cele mai dense expresii ale conștiinței eclesiale privind drama căderii și dinamica restaurării omului în Hristos”.
„Născut în secolul al VII-lea (660), format în mediul teologic al Constantinopolului și ajuns arhiepiscop al Gortynei, în insula Creta, Sfântul Andrei nu a fost doar un teolog strălucit, ci și un fin cunoscător al inimii omului. El scrie într-un context în care Biserica apăra cu fermitate dogma Întrupării și realitatea îndumnezeirii omului. De aceea, este conștient atât de faptul că păcatul nu este doar o încălcare morală, ci o deformare a chipului lui Dumnezeu în om, cât și de faptul că pocăința nu este o simplă remușcare psihologică, ci un proces de restaurare ontologică.
În cele 250 de strofe, Sfântul Andrei face un lucru surprinzător: ia personaje din Scriptură – de la Adam la Iuda – și le transformă în exemple vii pentru sufletul nostru. De la Adam până la Hristos, întreaga istorie a mântuirii este interiorizată. Prin identificarea personală cu fiecare figură biblică, Sfântul Andrei aplică metoda tipologică într-o formă existențială. Astfel, Adam devine arhetipul căderii mele; David – al pocăinței mele; Iuda – al trădării mele; Maria Egipteanca – al posibilității mele de transfigurare.
Sfântul Andrei nu spune: <<Adam a greșit>>, ci spune: <<Eu sunt Adam>>; nu spune: <<Iuda L-a trădat>>, ci spune: <<Eu sunt Iuda>>. În acest sens, Canonul Mare nu este istorie, ci este autobiografia mea duhovnicească; este un mijloc de transformare duhovnicească”, a transmis părintele diacon.
***
Canonul cel Mare se citeşte fragmentar în primele patru zile ale Postului Sfintelor Paşti, iar integral doar în ziua de miercuri din săptămâna a V-a a Postului Mare.
