De Sfânta și Marea Vineri, sute de credincioși timișoreni au participat la Denia Prohodului Domnului, slujbă prin care Biserica reactualizează pătimirile, moartea și îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos.
Slujba a fost oficiată la Catedrala Mitropolitană de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Credincioșii au cântat antifonic Prohodul în jurul Sfântului Epitaf, închipuind, în mod tainic, pe cei care L-au coborât pe Hristos de pe Cruce și L-au așezat în mormânt.
A urmat procesiunea tradițională în jurul Catedralei, evocând cortegiul care a însoțit Trupul Mântuitorului spre mormânt, după care credincioșii au intrat în lăcaș, trecând pe sub Sfântul Epitaf.
La finalul deniei, Părintele Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură în care a reflectat asupra sensului Pătimirilor. Vorbind despre statornicia Maicii Domnului, Chiriarhul a subliniat: „A fost lângă El și când a făcut minuni și a înviat din morți. A fost lângă El și când a fost dus pe Cruce. Aceasta este mama.”
Procesul lui Iisus a fost descris ca o succesiune de nedreptăți, de la arestarea din Ghetsimani până la condamnarea de către Pilat. „Pe Hristos l-au prins rugându-se și l-au luat ca pe un tâlhar”, a spus Înaltpreasfinția Sa, iar alegerea lui Baraba în locul lui Hristos a fost caracterizată drept expresia cea mai clară a „logicii păcatului”: „Auziți cum funcționează logica păcatului și a răzbunării.”
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a îndemnat credincioșii să abandoneze această logică și să îmbrățișeze „logica Evangheliei, unde smerenia, răbdarea și iubirea biruiesc orice întuneric.”
Prohodul Domnului este o profundă meditație teologică exprimată poetic, în care întreaga creație tânguiește la mormântul Mântuitorului, iar taina Crucii și taina Învierii sunt cinstite ca un întreg nedespărțit.




































































