În duminica a 4-a după Paști, numită și a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a efectuat o vizită pastorală la Parohia Ghiroda Veche, din Protopopiatul Timișoara II.
Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de părintele paroh Caius Andrașoni, protopop al Protopopiatului Timișoara II, de părintele slujitor Ciprian Ionel Cristea și de primarul comunei Ghiroda, Ionuț Stănușoiu, împreună cu un număr mare de credincioși.
După oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială, la momentul îndătinat, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a tâlcuit Evanghelia duminicală, plecând de la textul scripturistic în care Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan relatează minunea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda (Ioan 5, 1-15).
Chiriarhul a subliniat că pe bolnavul care a zăcut pe o rogojină timp de treizeci și opt de ani „l-a văzut Hristos înainte de venirea Sa în lume; timp de treizeci și opt de ani au trecut atâția israeliți pe lângă el și niciunul nu l-a luat de mână să-l ducă în scăldătoarea unde îngerul tulbura apa și cel ce intra primul se făcea sănătos”. Mântuitorul Hristos se face „om” pentru cel bolnav pe care îl vindecă de neputința lui.
În continuare, Părintele Mitropolit Ioan a făcut o paralelă între scăldătoarea de la Vitezda, unde se vindecau cei aflați în suferință, și primele așezăminte de binefacere organizate ale Bisericii Ortodoxe, ctitorite de Sfântul Vasile cel Mare în secolul al IV-lea, cunoscute sub numele de Vasiliada, și i-a îndemnat pe credincioși să se aplece spre neputințele semenilor și, ori de câte ori vor avea în viață un necaz sau o suferință, să nu deznădăjduiască, pentru că în momentele acelea „îi caută și îi află Dumnezeu, Care vine întâi la cei aflați în suferință”.
Părintele protopop Caius Andrașoni a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru bucuria de a fi în mijlocul parohienilor din Ghiroda Veche, pentru dragostea și purtarea de grijă pe care o manifestă față de toți păstoriții din parohia Ghiroda și din Protopopiatul Timișoara II.
Biserica Ortodoxă din Ghiroda Veche, având ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, reprezintă un pilon central al vieții spirituale și comunitare locale. Actuala clădire a bisericii are o istorie relativ recentă, dar care se ancorează într-o tradiție mai veche. Piatra de temelie a bisericii actuale a fost pusă în anul 1933, iar construcția a fost finalizată în anul 1935.
Astăzi, parohia Ghiroda Veche are un număr de 807 familii, cu peste 3.000 de credincioși.



































































