Vizită arhierească la Mănăstirea Petroasa Mare

În prima duminică după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Petroasa Mare, care și-a prăznuit hramul de vară.

În cursul dimineții, Chiriarhul a fost întâmpinat la sfântul lăcaș de părintele Timotei Anișorac, vicar eparhial, de arhimandritul Simeon Stana, exarhul mănăstirilor, de ieromonahul Ștefan Mateș, starețul așezământului, precum și de preoții invitați din parohiile învecinate.

În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a tâlcuit pericopa evanghelică a duminicii, în care se vorbește despre datoria creștinilor de a-L mărturisi cu curaj pe Hristos înaintea oamenilor, despre asumarea Crucii, prin așezarea iubirii de Dumnezeu mai presus de orice legătură pământească, și despre răsplata veșnică rezervată celor ce au lăsat totul pentru a-L urma.

„În fiecare duminică noi prăznuim prima zi a săptămânii, ziua în care a înviat Hristos. Însă astăzi, în această primă duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, Sfinții Părinți au rânduit să facem pomenirea Tuturor Sfinților.

Misiunea Duhului Sfânt, trimis în lume la Cincizecime în chip de limbi de foc, a fost tocmai aceasta: să-i întărească pe oameni pentru a deveni sfinți. Hristos a biruit moartea, a dezlegat porțile iadului, iar de la Învierea Sa, casa morții a rămas pustie. Cei pe care îi petrecem pe ultimul drum nu au murit, ci se odihnesc. Pe crucile lor nu scriem «aici zace un mort», ci scriem «aici se odihnește în Domnul», pentru că în Hristos moartea a devenit un somn din care ne vom trezi pentru veșnicie”, a spus Părintele Mitropolit Ioan.

Candela sfințeniei și mărturisirea prin fapte

Sfințenia nu este un privilegiu rezervat doar unora, ci o chemare adresată fiecăruia dintre noi.

„Hristos ne spune clar în Evanghelie: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri». Acest «oricine» ne cuprinde pe toți, de la o margine la alta a pământului.

Mulți dintre dumneavoastră sunteți oameni smeriți și vă gândiți: «Cum aș putea eu, un păcătos, să fiu sfânt?». Răspunsul stă în viața de zi cu zi. Nu vi se cere să ieșiți pe ulițe să predicați prin cuvinte mari, ci să-L mărturisiți pe Hristos prin faptele voastre. Îl mărturisești pe Hristos atunci când îți pui copilașii în genunchi la rugăciune, când soțul sau soția te vede rugându-te și își pleacă și ei genunchii. Îl mărturisești când treci pe lângă o biserică sau o troiță pe marginea drumului și îți faci cu evlavie semnul Sfintei Cruci”, a mai precizat Înaltpreasfinția Sa.

Deși adesea marginalizați de o lume preocupată de măriri trecătoare, sfinții ascunși din familiile și comunitățile noastre susțin lumea prin rugăciune și ne cheamă să urmăm calea jertfelnică a Crucii, amintindu-ne că mântuirea depinde de mărturisirea neclintită a lui Hristos în fața Tatălui Ceresc.

„Sfinții nu sunt iubiți de lume; adesea sunt marginalizați, pentru că lumea cinstește rangurile și măririle trecătoare. Însă în fiecare familie există o candelă a credinței aprinsă de strămoși. Dacă n-ați proveni dintr-un neam de sfinți, nu ați fi astăzi în biserică. Sfinții din familiile dumneavoastră se roagă și acum pentru voi. Mai mult, chiar și în biserica de astăzi, dacă priviți în stânga și în dreapta, sunt oameni sfinți care nu recunosc că sunt astfel, ci se consideră păcătoși, dar care țin lumea prin rugăciunea lor. Până când vor mai exista astfel de sfinți pe ulițele satelor și orașelor noastre, această țară nu se va pustii.

Calea sfințeniei nu este o cale a desfătărilor lumești, ci este calea Crucii, stropită cu sângele lui Hristos, cu lacrimile Maicii Domnului și cu sângele martirilor. Pe această cărare vom găsi spini, dar și lacrimi de pocăință. Să ne punem fiecare întrebarea, în drumul spre casă: «Ce va mărturisi Hristos despre mine în fața Tatălui?». Să ne ferim de lepădare, căci cine se leapădă de El în această viață scurtă, pierdut va fi pentru întreaga veșnicie.

Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să întărească neamul nostru și să nu îngăduie să se stingă candela sfințeniei din inimile noastre, învrednicindu-ne pe toți de Împărăția Sa”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.

La final, părintele stareț a mulțumit Chiriarhului pentru vizita la această vatră monahală și pentru cuvântul de învățătură, asigurându-l de dragostea și prețuirea obștii, dar și a pelerinilor care cercetează statornic sfântul lăcaș.

Mănăstirea Petroasa Mare are hramul principal „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și este cel mai apropiat așezământ monahal de municipiul Lugoj. Alături de părintele stareț slujește aici și părintele Mugurel Sava.  

Comments are closed.