Marți, 7 iulie a.c., în Parohia Călacea, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Timișoara I, a avut loc primul cerc pastoral-misionar din acest an, având ca temă „Model de familie creștină contemporană și exemplu de jertfă pentru Hristos”.
Tema a fost aleasă în concordanță cu programul aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în contextul proclamării anului 2026 drept „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar”.
Lucrările cercului pastoral-misionar au fost coordonate de PC Părinte Protopop Zaharia Pereș, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, precum și gândurile de bine ale Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Eparhiei Timișoarei.
După slujba de Te Deum, oficiată de părintele Petru Itineanțu de la Parohia Timișoara-Freidorf, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Călacea, la care au participat, alături de protopopul locului, preoții din parohiile Orțișoara, Bărăteaz, Sânandrei, Carani, Călacea, Timișoara Nord, Timișoara-Freidorf și Timișoara Dacia, părintele protopop a susținut referatul cu tema „Model de familie creștină contemporană și exemplu de jertfă pentru Hristos”. În cadrul expunerii, a evidențiat importanța familiei și a satului natal Dobrești în formarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În continuarea întâlnirii au urmat intervențiile participanților. Astfel, părintele Ioan Mura, de la Parohia Călacea, a vorbit despre rolul semnificativ al locului natal în viața fiecărui om, subliniind că aici se formează valorile fundamentale ale personalității, exprimate sugestiv în cunoscuta zicală „cei șapte ani de acasă”.
Părintele Petru Itineanțu, de la Parohia Timișoara-Freidorf, a evidențiat prestigiul de care se bucură Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pe plan internațional, arătând că reprezintă Biserica Ortodoxă Română cu aleasă demnitate atât în dialogul cu celelalte culte, cât și în cadrul întrunirilor ortodoxe la nivel mondial.
La rândul său, părintele Ioan Gelu Vasiescu, de la Oficiul Protopopesc Timișoara I, a mărturisit că, ori de câte ori ajunge la Dobrești și vede ctitoria Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Mănăstirea Dobrești, face o paralelă cu satul său natal, Românești, unde se află, de asemenea, o ctitorie patriarhală, Mănăstirea Românești, ridicată de vrednicul de pomenire Patriarhul Miron Cristea. Totodată, și-a exprimat convingerea că un sat care are o mănăstire nu va dispărea în timp, indiferent de vremurile care vor veni.
Seara duhovnicească s-a încheiat cu un cuvânt de concluzie al PC Părinte Protopop Zaharia Pereș, care a mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântarea ca cel de-al șaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române să se nască pe meleagurile Banatului și să cinstească astfel aceste locuri.
În încheiere, participanții au luat parte la o agapă frățească, oferită cu deosebită generozitate de părintele paroh Ioan Mura, care a mulțumit ierarhilor eparhiei pentru binecuvântarea acordată acestui eveniment, preoților participanți, precum și credincioșilor care au sprijinit organizarea acestei seri de spiritualitate ortodoxă.



















































