
Cu prilejul Zilei Timișoarei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, s-a numărat printre cele șase personalități cărora le-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, desfășurate în seara zilei de luni, 3 august, la Filarmonica Banatul.
Manifestarea a debutat prin intonarea Imnului Național al României și a Imnului Europei, după care au fost prezentate personalitățile cărora le-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara.
La gală au participat Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, părintele Timotei Anișorac, vicar eparhial, părinții consilieri de la Centrul eparhial, alături de oficialități locale și județene, reprezentanți ai mediului universitar, ai presei și numeroși invitați.
Distincția de Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara i-a fost înmânată Chiriarhului Banatului de primarul Dominic Fritz, ca recunoaștere a activității desfășurate în ultimul deceniu la conducerea Arhiepiscopiei Timișoarei și a Mitropoliei Banatului, perioadă marcată de numeroase proiecte sociale, educaționale, culturale și filantropice dedicate comunității bănățene.
Laudatio: o viață în slujba Bisericii și a comunității
Laudatio dedicată Înaltpreasfinției Sale a fost rostită de acad. prof. univ. dr. emerit Ioan Păun Otiman, care a prezentat principalele repere ale vieții și slujirii Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, de la originile sale bihorene și formarea în domeniile tehnic și teologic până la activitatea misionară desfășurată peste hotare. Totodată, academicianul a evidențiat lucrarea pastorală și misionară desfășurată ca episcop al Covasnei și Harghitei, unde a contribuit la renașterea vieții bisericești prin reconstruirea unor lăcașuri de cult, precum și activitatea desfășurată începând cu anul 2014, în fruntea Mitropoliei Banatului.
„Acordarea titlului de Cetățean de Onoare Înaltpreasfinției Sale reprezintă o recunoaștere firească a unei vieți așezate, trăite cu smerenie, dăruire și dragoste creștinească, în slujirea semenilor, a Bisericii, a orașului nostru și a valorilor sale creștine și naționale”, a afirmat acad. Ioan Păun Otiman.
În discursul său, acesta a subliniat că Părintele Mitropolit Ioan este recunoscut nu doar ca lider al Bisericii, ci și ca un autentic părinte al comunității timișorene.
„Înaltpreasfinția Sa a devenit mai mult decât un lider religios al Timișoarei. A devenit un adevărat părinte duhovnicesc al cetății noastre. Într-un oraș multicultural, multietnic și pluriconfesional cum este Timișoara, Părintele Mitropolit Ioan a cultivat aceste valori prin dialog, deschidere și respect reciproc.”
De asemenea, a fost evidențiată implicarea constantă a ierarhului în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, a spitalelor, cantinelor sociale și a familiilor nevoiașe.
„Părintele nostru Mitropolit nu de puține ori își lasă frumoasele veșminte liturgice pentru a îmbrăca haina simplă, coborând în stradă și ajutând așezămintele sociale cu medicamente, alimente, haine, aparatură și materiale medicale. Își sărbătorește onomastica și zilele de sărbătoare nu la Mitropolie, ci alături de oamenii străzii, în penitenciar sau la spital.”
Acad. Ioan Păun Otiman a evidențiat și contribuția Înaltpreasfinției Sale la viața academică și culturală a orașului.
„Înaltpreasfinția Sa este implicat activ în viața academică și culturală a Timișoarei. A consolidat parteneriatul dintre Biserică, filiala Academiei Române, universități, școli și instituțiile de cultură, a promovat neobosit educația religios-morală a tinerilor și păstrarea patrimoniului spiritual național, publicând numeroase volume, studii, articole, prefețe și conferințe.”
Distincții pentru personalitățile care au marcat viața Timișoarei
Alături de Chiriarhul Banatului, titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei a fost conferit profesorului Vladimir Tismăneanu, jurnalistei Brîndușa Armanca, fondatoarei Fundației „Pentru Voi” – Laila Onu –, omului de televiziune Virgil Ianțu și Elisabetei Moldovan, promotoare a drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Un mesaj despre slujire și responsabilitate
În cuvântul rostit după primirea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a mulțumit lui Dumnezeu și comunității timișorene pentru această distincție, evocând cu emoție anii tinereții, când, aflat în Banat în timpul vacanțelor, privea Catedrala Mitropolitană fără să își imagineze că va ajunge să slujească aici ca mitropolit.
Mitropolitul Banatului a subliniat că lucrarea Bisericii trebuie măsurată prin fapte și prin grija față de cei aflați în suferință. În acest context, a amintit demersurile întreprinse pentru transformarea fostului spital abandonat de pe Calea Torontalului în viitorul Institut Regional de Oncologie, pe care l-a numit „o catedrală a suferinței”, menită să devină totodată un loc al speranței și al vindecării.
„Unul dintre primele gânduri pe care le-am avut după ce am venit aici a fost legat de faptul că am aflat că principalul ctitor și promotor al construirii Catedralei Mitropolitane a fost tot un bihorean, în jurul anului 1936. Atunci mi-am spus: dacă un bihorean a avut inițiativa ridicării acestei catedrale, eu, ca bihorean, ce aș mai putea face pentru Timișoara? Și m-am rugat: «Doamne, ajută-mă să ridic și eu o catedrală a suferinței!». Mă refer la Institutul Oncologic, pe care nădăjduiesc că Dumnezeu și cei care conduc țara vor ajuta să fie construit. Va fi un institut al suferinței, dar, în același timp, și un loc al speranței și al bucuriei pentru toți cei care vor fi tratați acolo.”
IPS Ioan: „Să declarăm Timișoara Cetate de Onoare a României”
În cadrul ședinței festive au fost recunoscute contribuțiile remarcabile ale celor distinși în domenii precum viața spirituală, educația, cultura, jurnalismul, cercetarea și activitatea socială.
În cuvântul de mulțumire, Părintele Mitropolit Ioan a declarat: „Eu zic să declarăm astăzi, într-o zi festivă, de bucurie a cetății, Timișoara Cetate de Onoare a României. A fost declarată cetate-martir, dar eu spun să mai adăugăm o stea în aureola acestei cetăți și să o declarăm Cetate de Onoare. Vă declar pe fiecare dintre dumneavoastră cetățeni de onoare ai acestui oraș.”
Amintind semnificația istorică a zilei de 3 august, ierarhul a subliniat importanța unirii Banatului cu România:
„Este o zi importantă pentru orașul Timișoara și pentru Banat, pentru că, în urmă cu 107 ani, și această provincie străveche, dacică și românească s-a unit cu trupul țării întregite. România a fost cu adevărat Mare abia după 3 august 1919. Banatul a fost ultima provincie care s-a unit cu Țara, deși bănățenii au fost prezenți la Alba Iulia. Împrejurările internaționale și interesele statelor din jur au făcut să mai așteptăm. Însă dorința și voința bănățenilor au fost mai puternice decât planurile vecinilor noștri, iar astfel am ajuns în Sfânta Românie.”
Momente artistice și premii pentru excelență
Momentele de decernare a distincțiilor au fost completate de un intermezzo muzical susținut de David Mardan, elev în clasa a VIII-a la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, laureat al numeroase concursuri și olimpiade naționale și internaționale. Tânărul pianist a interpretat „Toccata” din Suita nr. 2 pentru pian de George Enescu.
Au urmat momente dedicate recunoașterii performanței în educație și cercetare. Au fost premiate Alexia Andrașoni, fiica părintelui protopop Caius Andrașoni și singura absolventă din municipiu care a obținut media 10 la examenul de bacalaureat, precum și echipa de robotică CyberMoon a Colegiului Național „C.D. Loga”, recompensată pentru rezultatele remarcabile obținute la competițiile internaționale.
La finalul ceremoniei, organizatorii au transmis un mesaj dedicat tuturor laureaților:
„Să ne amintim pentru totdeauna că libertatea, unitatea și demnitatea nu sunt doar în paginile de istorie, ci valori pe care avem datoria să le cinstim și să le transmitem mai departe. Le adresăm încă o dată felicitări Cetățenilor de Onoare ai municipiului Timișoara și le mulțumim pentru contribuția adusă la prestigiul și dezvoltarea orașului nostru.”





























































































