Vizită pastorală la Mănăstirea Fibiș, Protopopiatul Timișoara II

În Duminica a XI-a după Pogorârea Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Fibiș, din Protopopiatul Timișoara II.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de părintele Timotei Anișorac, vicar eparhial, împreună cu preoții Caius Andrașoni, protopop, Ioan Bolbos, de la Parohia Fibiș, Vasile Mânea, de la Parohia Bencecu de Jos, Vasile Anișorac și Victor Bradea, preoți slujitori ai acestui așezământ monahal.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a vorbit despre învățăturile desprinse din pericopa evanghelică duminicală de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 18, versetele 23-35, care ne prezintă Pilda datornicului nemilostiv.

Chiriarhul a subliniat faptul că această pericopă evanghelică reprezintă o chemare adresată fiecărui creștin la iertarea sinceră, din inimă, evidențiind că milostivirea lui Dumnezeu față de om depășește orice măsură omenească.

„Cu ce vom plăti noi datoria pe care am făcut-o în viața aceasta față de Dumnezeu? Pentru că nu am lucrat cu toți talanții pe care i-am primit. Nu este zi în care să nu greșim.”

Părintele Mitropolit a vorbit, în continuare, despre faptul că fiecare creștin își poate plăti datoria înaintea lui Dumnezeu, încă din această viață, prin pocăință adevărată și prin lacrimile vărsate pentru iertarea păcatelor. Omul este chemat să se gândească în fiecare zi la datoria pe care o are față de Dumnezeu și față de aproapele său.

Neiertarea este o piatră grea care apasă grumazul omului și îl împiedică să meargă spre Dumnezeu. „Nu mai purtați această piatră a neiertării”, a spus ierarhul credincioșilor prezenți.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit, în continuare, despre mila divină și despre datoria morală a omului de a-și ierta aproapele, după cum și Dumnezeu ne iartă păcatele. Trebuie să-i iertăm din inimă pe cei care ne greșesc, pentru ca harul lui Dumnezeu să poată pătrunde în inima noastră. Porunca lui Hristos este să-i iubim și pe vrăjmașii noștri. Dumnezeu a iertat păcatele oamenilor într-un mod nemărginit, prin jertfa Sa pe Cruce.

După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un parastas de obște pentru cei plecați în veșnicie din familia ctitorului, dr. Stelică Mălăeștean. De asemenea, a fost sfințită o troiță ridicată în curtea acestui așezământ de familiile unor buni credincioși.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, biserica acestei mănăstiri a fost ctitorită de binecredincioasa familie a dr. Stelică Mălăeștean și donată Mitropoliei Banatului, fiind împodobită cu un preafrumos veșmânt pictural.

Biserica poartă hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar paraclisul din subsolul bisericii are hramul „Sfântul Stelian”.

Comments are closed.