Drapelul de Luptă al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara, sfințit în cadrul unei ceremonii militare și religioase

Astăzi, 22 septembrie 2026, într-un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i-a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul unei ceremonii militare și religioase. Dispozitivul de onoare a fost constituit din Muzica militară a Brigăzii 18 ISR “Decebal”, Garda Drapelului de Luptă, asistenți medicali militari ai Spitalului Militar Timișoara și militari profesioniști ai Brigăzii 18 ISR “Decebal”.

Ceremonia a avut loc în Piața Victoriei din municipiul Timișoara, în fața Operei Naționale Române. Ceremonia militară a inclus și Rânduiala sfințirii drapelului militar, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, arhiepiscopul Timișoarei și mitropolitul Banatului, împreună cu preaonoratul părinte Timotei Anișorac, vicar eparhial, și cu preoții militari din Garnizoana Timișoara.

Prin rugăciunea de sfințire și binecuvântarea cu Aghiasmă Mare, Drapelul a fost așezat sub binecuvântarea lui Dumnezeu, devenind nu doar un simbol al identității și demnității militare, ci și un semn al responsabilității celor care slujesc sub faldurile sale.

La ceremonie au participat ministrul Apărării Naționale, domnul Radu-Dinel Miruță, șeful Direcției Medicale din cadrul Ministerului Apărării Naționale, domnul general-locotenent medic conf. univ. dr. Dragoș-Marian Popescu, domnul Paul Finta, prefectul județului Timiș, oficialități județene și locale, comandanții structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și numeroși timișoreni.

Prin prezența lor, toți cei care au luat parte la acest moment solemn au dorit să aducă un semn de recunoștință și prețuire cadrelor Spitalului Militar Clinic de Urgență „Dr. Victor Popescu”, pentru munca, profesionalismul și dăruirea cu care, zi de zi, își îndeplinesc nobila misiune de a fi alături de cei aflați în suferință.

Drapelul de Luptă reprezintă, pentru orice unitate militară, onoarea, tradiția, jertfa și datoria. În jurul său se adună memoria celor care au slujit înainte și responsabilitatea celor care poartă astăzi uniforma. El amintește că libertatea, pacea și siguranța nu sunt realități dobândite o dată pentru totdeauna, ci valori care trebuie apărate și slujite cu demnitate.

Pentru Spitalul Militar Clinic de Urgență „Dr. Victor Popescu”, această zi dobândește însă și o semnificație aparte. Aici, misiunea militară se întâlnește cu vocația de a sluji viața și sănătatea oamenilor.

Medicii, asistenții medicali, personalul militar și civil al instituției poartă o responsabilitate deosebită: aceea de a fi aproape de omul aflat în suferință, de a alina durerea și de a reda speranța și puterea celor care trec prin încercări.
În acest sens, cuvintele Mântuitorului – „Bolnav am fost și M-ați cercetat” (Matei 25, 36) – dobândesc o rezonanță aparte. Grija față de cel bolnav este, din perspectivă creștină, mai mult decât o datorie profesională; ea devine o formă concretă de iubire și de slujire a aproapelui.

În cadrul ceremoniei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a binecuvântat Drapelul de Luptă și pe cei care își desfășoară activitatea sub semnul acestuia, încredințându-i ocrotirii lui Dumnezeu și rugându-se pentru sănătatea, puterea și buna lucrare a personalului Spitalului Militar Timișoara.

Prezența ierarhului, alături de preoții militari ai Garnizoanei Timișoara, a subliniat încă o dată legătura profundă dintre credință, vocația slujirii și datoria față de țară și față de oameni.

Drapelul sfințit astăzi va rămâne de acum înainte un reper pentru generațiile de militari și cadre medicale care vor trece pragul acestei instituții. El va vorbi, prin tăcerea și demnitatea sa, despre cei care au ales să slujească, despre responsabilitatea asumată prin jurământ și despre puterea de a rămâne aproape de oameni în cele mai dificile momente ale vieții.

La finalul ceremoniei, rugăciunea și salutul militar au unit, într-un singur moment, două dimensiuni ale aceleiași vocații: slujirea lui Dumnezeu și slujirea aproapelui.

Dumnezeu să binecuvânteze Spitalul Militar Timișoara, pe toți cei care îi slujesc misiunea și pe oamenii care îi trec pragul!

Comments are closed.