Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, cetățean de onoare al orașului Deta

Ziua de 10 octombrie 2026 a însemnat o dublă sărbătoare pentru orașul Deta. La ceas de dimineață, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a fost întâmpinat de părintele Timotei Anișorac, vicar administrativ, de părintele Cristian Pavel, consilier pe probleme sociale, de părintele Ciprian Boșca, protopopul Detei, de părintele Ciprian Blagoe, preot coslujitor la Deta, și de părintele Damian Griguța, de la Parohia Opatița, alături de primarul orașului Deta, ing. Petru Roman.

În prezența acestora, a reprezentanților autorităților locale și județene, precum și a numeroși beneficiari, Mitropolitul Banatului a săvârșit slujba de binecuvântare a Centrului social din Deta, destinat comunității locale. Construit pe parcursul a trei ani, cu fonduri europene și contribuție locală, complexul a presupus o investiție de peste 12 milioane de lei și cuprinde trei componente: un centru de zi pentru vârstnici, cu spații de recreere și dotări pentru tratamente de specialitate, o cantină socială, care va oferi zilnic o masă caldă pentru 50 de persoane, și o creșă, care va putea primi aproximativ 40 de copii.

După slujba de binecuvântare, Chiriarhul a apreciat eforturile depuse pentru realizarea complexului social și a felicitat autoritățile locale. Totodată, ierarhul a dăruit creșei o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe, ca semn al ocrotirii duhovnicești a celor mici.

Cel de-al doilea moment festiv l-a constituit decernarea titlului de cetățean de onoare al orașului Deta Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, în semn de recunoștință pentru implicarea sa pastorală, edilitară și social-caritativă în Protopopiatul Deta. În această zonă, patru biserici se află în construcție, iar numeroase alte lăcașuri de cult au fost reparate și restaurate cu sprijinul și binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale. De asemenea, în această perioadă, la Deta se construiește o casă pentru o familie monoparentală, în care un tată își crește singur cele patru fiice, în condiții dificile. Distincția reprezintă astfel o recunoaștere a sprijinului constant oferit comunităților din această parte a Banatului.

Înaltpreasfinția Sa a mulțumit pentru distincția primită și i-a îndemnat pe primar și pe toți cei implicați în realizarea proiectului să continue lucrarea de ajutorare a persoanelor aflate în nevoie. Ierarhul a asemănat centrul social cu o biserică în care oamenii vor găsi, în timpul săptămânii, alinare trupească, urmând ca duminica să se îndrepte spre Biserica lui Hristos pentru alinare sufletească.

Slavă lui Dumnezeu pentru această zi de sărbătoare în Protopopiatul Deta și în orașul Deta!

Comments are closed.