A doua zi a Învierii Domnului la Lugoj

DSC_3112

În a doua zi a slăvitului praznic al Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Lugoj II, Protopopiatul Lugoj. Mitropolitul Banatului a fost întâmpinat în fața sfântului lăcaș la orele dimineții cu mare bucurie de slujitorii și credincioșii parohiei. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în biserica cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai parohiei, în frunte cu pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului. La slujbă au luat parte numeroşi credincioși ai parohiei, precum și autorități locale și județene, foarte mulți dintre aceștia împărtăşindu-se cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. După slujbă, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură și a împărțit tuturor credincioșilor Pastorala la Învierea Domnului. La final, părintele paroh Mihai Sidei a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru bucuria adusă enoriașilor parohiei, încredințându-l de toată dragostea, ascultarea și prețuirea credincioșilor și slujitorilor acestei biserici.

DSC_3061 DSC_3066 DSC_3078 DSC_3082 DSC_3085 DSC_3089 DSC_3092 DSC_3102 DSC_3105 DSC_3116 DSC_3129 DSC_3131 DSC_3136 DSC_3147

Comments are closed.