Acțiune filantropică întreprinsă de militarii logojeni la Centrul de Zi pentru copii ,,Sfântul Nicolae” din Lugoj

Militarii Batalionului 183 Artilerie Mixtă ,,General Ion Dragalina”, în colaborare cu Asociația Militar Culturală ,,Sfântul Gheorghe” Lugoj au desfășurat o acțiune menită a aduce zâmbetul celor ce trec prin momente mai puțin fericite. Cadrele militare, însoțiți de părintele Emanuel Gafița, preotul militar al garnizoanei Lugoj, au vizitat Miercuri, 16 iunie, Centrul de Zi pentru Copii ,,Sfântul Nicolae” al Arhiepiscopiei Timișoarei, unde au împărțit daruri tuturor copiilor. Totodată, beneficiarii s-au bucurat de prezența unui fotograf profesionist și de o cabină foto portabilă, care, pe lângă faptul că i-au condus pe cei mici într-o lume fascinantă, au reușit să imortalizeze multiple instantanee ce vor constitui, în timp, frumoase amintiri, păstrate în fotografii.

Centrul de Zi pentru Copii ,,Sfântul Nicolae” din Lugoj, serviciu social al Arhiepiscopiei Timișoarei, condus de pr. Cristian Cerbu, oferă servicii sociale pentru 25 de copii ce provin din familii cu dificultăți de natură socială și economică. Centrul are misiunea de a preveni și a reduce abandonul școlar și de a crește performanțele școlare ale elevilor aflați în situații de risc, prin desfășurarea de programe socio-educative.

Emanuel Gafița

Comments are closed.