Acțiune filantropică pentru copii și tineri

În Duminica a șaptea după Paști, de Ziua Internațională a Copilului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la parohia Dacia din Timișoara a avut loc o acțiune social-caritativă prin care peste 120 de tineri cu posibilități materiale reduse au primit treninguri noi, oferite de sectorul social al parohiei.

Menționăm că și această acțiune face parte din programul de activități sociale parohia Dacia îl desfășoară an de an în preajma marilor sărbători ale Bisericii noastre și nu numai, întrucât, săptămânal, sunt sprijiniți cei aflați în dificultate, într-o formă sau alta.

După sfânta Liturghie, preotul paroh Zaharia Pereș le-a vorbit copiilor și tinerilor despre prietenie și i-a îndemnat să participe la un dialog pe tema acestei virtuți creștine.

Îndemnul a dat roade și tinerii au s-au angajat cu bucurie în acest dialog, pe marginea căruia au formulat puncte de vedere demne de subliniat: „Prietenia înseamnă să-l ajuți pe celălalt, să-l respecți, să-l iubești, să-l asculți și să lași de la tine dacă vrei să ai prieteni” sau „a fi prieten cu cineva înseamnă ajutor reciproc, să știi să împarți cu ceilalți sau să nu fii singur, să ai cu cine să vorbești sau să te joci…”etc..

Dacă la început de an școlar 100 de tineri au primit câte un ghiozdan complet echipat cu rechizitele necesare, iar de sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae – 100 de perechi de ghete noi, de cea mai bună calitate, pentru perioada de iarnă, acum, cu sprijinul acelorași oameni de bine din parohie, dornici să participe la tot ceea ce se face pentru alții, s-au pregătit 120 de treninguri de diferite culori și mărimi, pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, băieți și fete, ca un mic dar în apropierea sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh, care este și hramul parohiei.

Precizăm că, de câțiva ani buni, activitățile social-filantropice ale parohiei sunt derulate de asistenții sociali ai acesteia si de voluntarii care participă la manifestările organizate în folosul semenilor.

Pe lângă acestea, la parohia Dacia continuă cursul săptămânal de studiu biblic, susținut de preotul de. Ioan Bude, au loc gratuit ore de matematică și engleză, în fiecare seară de joi și vineri, în cadrul cărora copiii sunt ajutați să  pregătească lecțiile, precum și activități corale cu tinerii, cercuri de pictură și alte activități specifice.

„Prin tot ceea ce facem, dorim să îmbinăm partea cuvântului cu fapta, spre slava lui Dumnezeu și spre a fi o parohie vie, dinamică și în care să se regăsească toți cei care ne calcă pragul. Acum pregătim, pentru sfârșitul anului școlar, tricouri și o carte pentru lectura de vacanță a copiilor. Nădăjduim că, într-o zi, un tânăr de astăzi din Biserica noastră va prelua bucuria acestui moment și o va multiplica, peste ani, în zâmbetul de pe chipurile altor copii.” – a precizat preotul paroh Zaharia Pereș.

Comments are closed.