Una dintre cele mai uzitate expresii din cuprinsul motoarelor de căutare din mediul online, în ultimele luni, a fost școala online. Tocmai de aceea se impunea o analiză a factorilor care pot amprenta benefic această realitate, mai cu seamă și din perspectiva disciplinei Religie ortodoxă. Inspectoratul Școlar Județean Timiș, prin doamna inspector Daniela Buzatu, și Mitropolia Banatului prin părintele consilier Nichifor Tănase – coordonatorul sectorului Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul – au sprijinit activitatea Cercului Pedagogic II Timișoara, coordonat de prof. Laurian Micu, care a moderat întâlnirea cu tema Starea de bine în online.
Aruncând o scurtă privire asupra cursurilor, webinarelor și în general al discuțiilor generate de această perspectivă online a învățământului românesc, observăm, cu precădere, o atenție sporită asupra adaptării pedagogiei la această realitate, la implementarea elementelor tehnice în designul activităților de predare, dar din păcate și minimalizarea stării de bine în online. Activitatea în sine a plecat de la premisa că un profesor bun va realiza o activitate cu impact pozitiv, și pe lângă informațiile teoretice, va genera și o emoție aplicabilă în cotidianul educabilului, lucru dezirabil, mai cu seamă din perspectiva educației religioase.
Activitatea a avut un grad ridicat de interacțiune, cuvântul rostit de părintele Alin Cuza generând liantul dintre perspectiva spirituală și cea teoretică a temei. Noțiunile de burnout, wellbeing, cât și reziliența aferentă acestei perioade, au fost un element principal al discuțiilor. Fără a minimaliza teoriile contemporane asupra acestei teme, experiențele personale, de la clasă, identificarea unor probleme, cât și aplicarea unor soluții de către participanți, au generat adevărate revelații pentru colegi.
Principalele concluzii desprinse din timpul petrecut împreună sunt simple și în același timp pertinente, ancorate în nevoile realității în care trăim.
În primul rând, nevoia primară de a genera o stare de bine a profesorului, prin acțiunea factorilor decidenți, care în raport direct cu partenerii din cadrul actului educațional – elevii – va genera valoare în perspectiva atingerii competențelor vizate.
A doua concluzie este raportată la imaginea pe care ora de religie și, poate uneori, Biserica o are în mass-media. De multe ori acestea sunt catalogate drept anacronice, doar că, analizând în parelel stâlpii rezilienței, enunțați de reputați psihologi ca soluții sigure la burnoutul online-ului și la atingerea stării de wellbeing, observăm că acestea se regăsesc în ființa Bisericii din totdeauna, iar îndemnul de a ne ocupa și de starea emoțională, de bine a educabililor, este una dintre realitățile sine qua non a orei de religie.
Deci tot ce ne rămâne de făcut este să continuăm desfășurarea educației religioase cu conștiință, să dezvoltăm parteneriate viabile cu Biserica și să încercăm atingerea unui echilibru personal, care cu siguranță va facilita un demers didactic optim, ore interesante și tineri care au să valorizeze cele învățate în comunitate, devenind susținătorii Bisericii de astăzi, dar mai cu seamă de mâine.
Laurian Micu
