Activități ale copiilor din Parohia Timișoara Fabric în Postul Mare

DSCN1709Luna martie a acestui an s-a dovedit a fi o periodă încărcată duhovnicește pentru copii din grupul catehetic al parohiei Timișoara Fabric. În dorința de a se apropia cu smerenie de Sărbătoarea Învierii Domnului, aceștia, sub îndrumarea coordonatorului de grup, diaconul Dorin-Dumitru Cătinean, au continuat întâlnirile catehetice obișnuite, desfășurate în fiecare sâmbătă. Pentru a marca aleasa perioadă a Postului Mare, în cadrul acestor reuniuni, copiii au învățat noțiuni generale despre semnificația duminicilor din acest timp de duhovnicească așteptare, au făcut repetiții pentru a cânta Prohodul Domnului și au vizionat diferite materiale tematice. De asemenea, grupuri de elevi din clasele Liceului Teoretic ”William Shakespeare”, însoțiți de profesoara Nicoleta Dumitrașcu, au participat la întâlniri catehetice cu preoții parohiei. Cu acestă ocazie, aceștia au fost pregătiți teoretic pentru a cunoaște diferite aspecte din viața liturgică a Bisericii în perioda prepascală. Un mare accent a fost pus pe importanța Sfintelor Taine ale Mărturisirii și Euharistiei. Conștientizați de aceste întâlniri, în ultima decadă a lunii martie și prima decadă a lunii aprilie, un mare număr de clase au fost spovediți și apoi împărtășiți în cadrul Liturghiei Darurilor înainte sfințite. Nu în ultimul rând, grupul catehetic al copiilor de la parohia Timișoara Fabric s-a implicat în implementarea proiectul „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”, derulat la nivel de parohie. Strădania lor și-a îndreptat atenția spre persoanele nevoiașe care primesc alimente la cantina socială a parohiei și s-a desfășurat sub egida ”Mâini pricepute și mângâietoare”. Astfel, pentru a marca ziua de 1 Martie, cu ajutorul colegilor de la Liceul Teoretic ”William Shakespeare” copii au confecționat mărțișoare pe care le-au oferit persoanelor nevoiașe și personalului voluntar al cantinei. În sâmbetele care au urmat, după încheierea orei de cateheză, copii au participat activ la activitatea filantropică parohială ajutând la împărțirea alimentelor. În data de 28 martie, din banii pe care i-au obținut în urma activităților lor, copiii au cumpărat alimente pe care le-au oferit cantinei sociale, gestul lor fiind întâmpinat cu mare bucurie și recunoștiință.

DSCN2237DSCN2260 DSCN1700 DSCN1716 DSCN2212

DSCN1698

Comments are closed.