În cadrul proiectului educațional-catehetic „Rugăciunea în viața mea”, desfășurat de Parohia Sânmihaiu Român împreună cu Școala Gimnazială din Sânmihaiu Român, a avut loc, în biserica parohială, un atelier de icoane pe sticlă cu participarea a 25 de copii, care au realizat adevărate comori spirituale, pregătind marele praznic al Învierii. Proiectul se desfășoară pentru un număr de 50 de elevi din întreaga comună și în satele Utvin și Sânmihaiu German, la inițiativa și sub coordonarea doamnei director profesor doctor Tania Iuga și a preotului dr. Dan Gârjoabă. La finalul întâlnirii, toți copiii au participat la o agapă frățească în foișorul bisericii prin zâmbete, credință și bucurii, încununând o zi binecuvântată.
Duminica viitoare, la Parohia Ortodoxă „Sfântul M. Mc. Gheorghe” din Sânmihaiu Român, de praznicul Floriilor, Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, va fi organizat evenimentul intitulat sugestiv „Osana întru cei de Sus”, unde icoanele pictate vor fi expuse și sfințite în altarul de vară al parohiei. După Sfânta Liturghie, corul de tineret al parohiei va interpreta cântări și pricesne specifice perioadei liturgice a Postului Sfintelor Paști. Un aport important în buna desfășurare a evenimentului îl au doamna director dr. Tania Iuga și doamna Mariana Samoilă Manea, profesor de specialitate.






















































