Activități didactice și duhovnicești

Săptămâna Altfel, desfășurată la Școala Gimnazială Belinț, a presupus, printre altele și câteva activități desfășurate în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Belinț, în cadrul parteneriatului Biserică – Școală.

Astfel, luni, 16 decembrie 2024, elevii claselor a VII-a și a VIII-a au participat la o oră deschisă de religie intitulată „Cum putem deveni adevărații vestitori ai Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos”, susținută de părintele paroh Daniel Gabriel Otescu, în colaborare cu domnul profesor de religie Ovidiu Balogh. Au asistat ca invitați părintele Valentin Birău de la parohia Ghizătău și doamna profesoară Ioana Oroian.

Copiii au înțeles cât de importantă este, pentru a deveni veridici vestitori ai Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cunoașterea Adevărului, a cărui sursă nemijlocită este Sfânta Scriptură, care trebuie cercetată cu credința că Dumnezeu vrea să ni se descopere spre a noastră mântuire. Chiar dacă pare elementară, deprinderea de a deschide Cartea Cărților, de a căuta un anumit fragment, de a găsi locurile paralele și de a o înțelege prin prisma normei de credință ortodoxă este tot mai departe de preocupările tinerilor obișnuiți să primească toată informația pe tabletă sau telefon.

După lecturarea participativă a capitolelor din Sfânta Scriptură de la Luca și Matei, care ne înfățișează Nașterea Mântuitorului, închinarea Magilor de la Răsărit și a păstorilor, fuga în Egipt și uciderea pruncilor de către Irod, elevii au fost invitați să relateze cele aflate printr-un joc, devenind, pe rând, naratori. Pentru a fixa și mai bine cunoștințele dobândite, elevii au răspuns interactiv la un joc chestionar, în care fiecare elev punea câte o întrebare din conținutul dobândit pe parcursul lecției și un alt elev trebuia să identifice răspunsul corect dintr-o multitudine de răspunsuri.

La final, biserica a răsunat de glasurile cristaline ale copiilor ce au colindat, vestind Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, iar gazda le-a răsplătit osteneala.

Miercuri, 18 decembrie, când Biserica l-a prăznuit pe Sfântul Daniil Sihastrul, sfătuitor al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, copiii de la grădinița Belinț, împreună de doamnele lor educatoare, Mirela Kiss și Andreea Bihari, au participat la Sfânta Liturghie. Răspunsurile au fost date la strană de domnul profesor Ovidiu Balog. La momentul rânduit, toți copiii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, iar la final au colindat, pregătindu-se pentru momentul când, în Ajun de Praznic, va veni Moș Crăciun cu daruri pentru fiecare.

În cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală se desfășoară, în această perioadă, sub coordonarea doamnei preotese Ramona Otescu și a doamnei Mirela Kiss, atelierele de creație „Roagă-te, muncește, dăruiește” pentru confecționarea diverselor decorațiuni ce vor fi valorificate în cadrul unui târg, desfășurat la sfânta biserică după oficierea Sfintei Liturghii. Banii  obținuți din vânzarea acestor decorațiuni vor fi folosiți tot spre bucuria copiilor și a celor aflați în nevoi.

Comments are closed.