
Și în acest an, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Consiliul Județean Timiș și Centrul de Cultură și Artă, în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei, au organizat tradiționala manifestare „Alaiul Colindătorilor”.
Joi, 19 decembrie 2024, cetele de colindători, copii și tineri, îmbrăcați în straie tradiționale, veniți din părțile Făgetului și ale Buziașului, din zona Lugojului și a Comloșului Mare, împreună cu fanfara „Bega” și cu „Junii Timișoarei”, au adus în orașul nostru „colindul sfânt și bun”.
Manifestarea a început la Centrul de Cultură și Artă din Piața Libertății. De acolo, participanții s-au îndreptat către Consiliul Județean, au colindat și au prezentat obiceiurile străvechi din această perioadă premergătoare Crăciunului. De aici, colindătorii au plecat în procesiune prin Piața Victoriei, până la Catedrala mitropolitană, de unde s-au îndreptat spre Reședința mitropolitană.
În incinta Centrului eparhial, tinerii îmbrăcați în straie tradiționale au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, de părintele vicar și părinții consilieri, de obștea monahiilor și personalul auxiliar al arhiepiscopiei noastre.
Cetele de colindători, alături de dubași și călușari, prin colindele creștinești și strămoșești, interpretate vocal și instrumental, au creat o atmosferă impresionantă și au pus în valoare obiceiurile specifice zonelor din care provin. Părintele Mitropolit Ioan i-a binecuvântat pe toți colindătorii. De asemenea, le-a urat sărbători cu pace, bucurie și sănătate, toți fiind răsplătiți cu daruri, așa cum este datina noastră.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a adresat mulțumiri instituțiilor implicate în organizarea evenimentului, precum și participanților, evidențiind atașamentul acestora față de Biserică, tradițiile strămoșești și obiceiurile străvechi românești.


























