Binecuvântare arhierească în Parohia Timișoara- Zona Steaua

În prima zi a Sfintelor Sărbători de Paști, Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Timișoara- Zona Steaua, unde a participat la Vecernia Învierii, alături de preoții slujitori, părintele paroh Ioan Mezinca și părintele Ioan Ache Novac, precum și de numeroși credincioși ai acestei parohii.  

În după amiza zilei, Chiriarhul a fost întâmpinat de credincioșii parohiei îmbrăcați în frumoase costume populare, reprezentând toate regiunile țarii noastre. După slujba Vecerniei Învierii, Părintele Mitropolit Ioan a stropit cu agheasmă altarul, naosul și pronaosul bisericii parohiale. 

Prezența Părintelui Mitropolit Ioan a fost una reprezentativă, întrucât din Ziua Învierii anului 2019 se va putea sluji Sfânta Liturghie la noul altar al bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului.

Părintele Paroh Ioan Mezinca a mulțumit Chiriarhului pentru binecuvântarea și dragostea pe care a arătat-o credincioșilor acestei parohii întru rugăciune. Credincioșii parohiei, ce provin din toate zonele țării, au făcut eforturi mari pentru a înălța noua lor biserică, care este casa lui Dumnezeu; a fost un moment de mulțumire jertfelnică după modelul Domnului Hristos, care după Învierea Sa, ne-a arătat că suntem fiii lui Dumnezeu.

Parohia Timișoara – Zona Steaua a fost înființată în urmă cu 15 ani, pe data de 26 aprilie 2004, iar pe data de 5 septembrie a aceluiași an s-a slujit prima Sfânta Liturghie. Din acel moment preoții și credinioșii s-au implicat într-un proiect duhovnicesc, de a zidi nu doar o biserică de piatră, ci una biserică vie, prin care să  se slăvească numele Domnului Iisus Hristos.

Comments are closed.