Binecuvântare arhierească la Filia Săceni

Duminică 3 octombrie 2021, cu lumânări în mână și bucurie în suflet, credincioșii și fiii satului Săceni din protopopiatul Făget, l-au întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan venit să binecuvinteze lucrările de înfrumusețare a bisericii satului.
A fost săvârșită Sfânta Liturghie, la care a participat parohul Nicolae Dorin Jurji, protopopul Făgetului Dorin Ioan Covaci și un sobor de preoți, precum și autoritățile locale și numeroși credincioși.
În frumosul cuvânt de învățătură, Părintele Mitropolit i-a îndemnat pe oameni să trăiască în pace, să aibă îngăduință și iertare unii față de ceilalți și să împlinească poruncile lui Dumnezeu. La finalul Sfintei Liturghii au fost binecuvântate lucrările săvârșite la exteriorul bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului și înlocuirea învelitorii turnului. Modul exemplar în care se prezintă biserica arată credința celor 38 de credincioși ortodocși din Săceni și vrednicia preotului paroh. La orele amiezii Înaltpreasfințitul Ioan, însoțit de autoritățile locale și oaspeți a vizitat biserica parohiei Traian Vuia și Muzeul Traian Vuia, fiind ghidați de prof. Alina Covaci.

Vizită arhierească la Parohia Bătești, Protopopiatul Făget


La ceas de seară, duminică în 3 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului a poposit la parohia Bătești. A fost întâmpinat cu bucurie de autoritățile locale, de un sobor de preoți în frunte cu parohul Valentin Murar și protopopul Dorin Covaci, precum și de numeroși credincioși îmbrăcați în straie de sărbătoare.
După ce a fost săvârșită slujba de Sfințire a apei și Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Părintele Mitropolit a binecuvântat lucrările de restaurare a bisericii de lemn din localitate. Datată în secolele XVI – XVII, pictată în 1783, fiind una dintre cele mai reprezentative lăcașuri de lemn din Protopopiatul Făget, biserica de lemn din Bătești a suferit în anii ce au trecut lucrări capitale de restaurare.
Într-un emoționant cuvânt de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a amintit de cei care au trecut pragul acestei biserici, de crucile de lemn pironite pe biserică ce amintesc de eroii care nu s-au mai întors de pe front și i-a îndemnat pe credincioși să iubească și să îngrijească ambele lăcașuri de cult ale parohiei. Parohul Valentin Murar a fost încurajat să continue lucrările la noua casă parohială aflată într-un stadiu înaintat de construcție și să păstorească cu vrednicie credincioșii încredințați lui.

Comments are closed.