
Sute de credincioși și zeci de preoți au participat, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, luni, 20 iulie 2026, la hramul Mănăstirii „Izvorul Miron” din Românești, ctitorită de Patriarhul Miron Cristea.
Manifestările liturgice au debutat în seara zilei de duminică, prin slujba Privegherii, oficiată de un sobor de 11 preoți. În dimineața praznicului au fost săvârșite slujba de sfințire a apei la izvorul mănăstirii și Taina Sfântului Maslu. Cei 27 de preoți prezenți, între care părintele vicar Timotei Anișorac, părintele exarh Simeon Stana și protopopii Caius Andrașoni și Dorin Covaci, l-au întâmpinat în procesiune pe Chiriarhul Banatului. Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită într-o atmosferă de aleasă pace și bucurie duhovnicească, iar numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a prezentat viața și lucrarea Sfântului Proroc Ilie, evocând momentele deosebite ale misiunii sale, de la mustrarea regelui Ahab și minunile săvârșite până la ridicarea sa la cer.
„Cât curaj a avut Sfântul Proroc Ilie când a mers înaintea regelui Ahab și i-a spus că, pentru păcatele lui, Dumnezeu va opri ploaia timp de trei ani și jumătate! Câtă putere i-a dat Dumnezeu să facă minuni, începând de la învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului și până la jertfa de pe Muntele Carmel! Și cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe Prorocul Ilie! Pe el l-a chemat – dintre toți drepții acestei lumi – alături de Moise, să-I fie împreună-lucrător pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Față”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit.
Ierarhul a evidențiat, totodată, grija lui Dumnezeu față de cei aflați în suferință și responsabilitatea creștinilor de a-i sprijini pe cei lipsiți: „Când a fost foametea aceea mare, Dumnezeu nu l-a trimis în casa unor oameni bogați, ci la o văduvă și la fiul ei, ca să-i salveze de la moarte. Doamne, multe văduve și mulți orfani au fost și după cele două războaie mondiale în țara noastră! Și Bunul Dumnezeu a avut grijă de ei, ocrotindu-i și purtându-le de grijă și prin intermediul credincioșilor Bisericii. Poate auziți și frățiile voastre despre vreo văduvă sau despre vreun orfan care au nevoie de ajutor… Nu pregetați să fiți următorii Sfântului Ilie în ajutorarea celor nevoiași!”
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a săvârșit o slujbă de pomenire pentru ctitorii și viețuitorii mănăstirii care își dorm somnul de veci în cimitirul așezământului monahal. Obștea mănăstirii, condusă de monahia Harisa Cruceanu, a pregătit pachete cu hrană pentru toți pelerinii prezenți la sărbătoarea hramului.
La împlinirea a 32 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, săvârșită la 20 iulie 1994, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Toplița, județul Harghita, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, membrii Permanenței Consiliului eparhial, protopopii eparhiei, slujitorii Catedralei Mitropolitane din Timișoara și colaboratorii Centrului eparhial îi adresează Înaltpreasfinției Sale alese gânduri de felicitare, profundă prețuire și dragoste filială. Totodată, îi urează sănătate, putere de muncă și ajutor de la Bunul Dumnezeu în împlinirea rodnicei slujiri de arhipăstor al clericilor, monahilor și credincioșilor din Mitropolia Banatului.



















































