Binecuvântare pentru credincioșii din Colonia Gătaia

DSC_7765

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent duminică în mijlocul credincioșilor din Parohia Colonia Gătatia, de pe raza Protopopiatului Deta. Potrivit obiceiului îndătinat, la intrarea în sfântul locaș, chiriarhul a fost întâmpinat cu pâine și sare de către numeroși localnici și copii îmbrăcați în straie populare. Înaltpreasfinția Sa a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată în biserica parohială cu hramul “Sfântul Ierarh Nicolae” de către un sobor de preoți alcătuit din pr. Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, pr. Ioan Prisăcean, Protopopul Detei și pr. Iulian Popa, parohul bisericii.

bis_colonie

Alături de enoriașii parohiei, la slujbă au luat parte credincioși din localitățile învecinate și reprezentanți ai autorităților locale. După Sfânta Liturghie, Mitropolitul Banatului a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți în care a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a V-a după Paști de la Ioan 4, 5-42, ce istorisește întâlnirea Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov. În acest sens, Înaltpreasfinția Sa a arătat că femeia samarineancă ce dorea să-și umple vasul cel de lut cu apă, întâlnindu-L pe Domnul nostru Iisus Hristos ia de la Acesta Apa cea vie a mântuirii; tot așa, cei care se împărtășesc de Sfintele Taine ale Bisericii, primesc în vasul cel tainic al inimii lor Harul și Apa cea vie  a Duhului Sfânt.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit o slujbă de binecuvântare a iconițelor pictate de către copiii de la Liceul Teoretic din Gătaia în cadrul primei ediții a cercului de artă plastică și pictură pe lemn intitulat “Prima mea icoană”, ce a avut loc sâmbătă, 9 mai, în incinta bisericii parohiale. Evenimentul a fost organizat de Parohia Colonia Gătaia în parteneriat cu Liceul Teoretic din localitate și Școala Populară de Artă Timișoara.

În final, pr. Paroh Iulian Popa a mulțumit chiriarhului pentru binecuvântarea și bucuria adusă fiilor duhovnicești ai Parohiei Colonia Gătaia prin prezența Înaltpreasfinției Sale în mijlocul lor. La rândul său, Mitropolitul Banatului i-a încredințat pe toți enoriașii bisericii de dragostea și purtarea sa de grijă, îndemnându-i totodată să continue lucrarea duhovnicească și gospodărească alături de păstorul lor sufletesc în Ogorul Bisericii lui Hristos.

DSC_7757 DSC_7760 DSC_7765 DSC_7773 DSC_7777 DSC_7783 DSC_7784 DSC_7788 DSC_7792 DSC_7794 DSC_7796 DSC_7800 DSC_7804 DSC_7809 DSC_7810 DSC_7814 DSC_7816 DSC_7821 DSC_7825 DSC_7829

Comments are closed.