Miercuri, 27 aprilie 2022, copiii din Gottlob au avut parte de o surpriză, prin reprezentația teatrului de păpuși Merlin în curtea Bisericii Ortodoxe din Gottlob. Aici cei mici au vizionat piesa ,,Rokoko și Rikiki – fabuliști pentru copii”, unde copiilor s-a prezentat într-o manieră ludică și interesantă o suită de fabule din care aceștia au putut să tragă numeroase învățături folositoare.
După încheierea spectacolului, toți copii au participat la o agapă frățească, apoi s-au jucat și au socializat împreună.
Responsabil de organizarea acestui eveniment a fost preotul paroh Cosmin Vasile Chiroiu, ajutat de membrii Consiliului parohial, de Comitetul de femei al parohiei, de prieteni ai bisericii și de o parte din consilierii locali.






















































