Cantina socială „Dar din dar” din localitatea Partoș a fost inaugurată

Localitatea Partoș din județul Timiș este situată la granița cu Republica Serbia, și cunoscută prin faptul că aici se află și Sfânta Mănăstire Partoș, un reper important pentru spiritualitatea bănățeană, fiind locul de retragere al Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, octotitorul Banatului. Această vatră monahală desfășoară o serie de activități social-filantropice și misionar-culturale, ce vin să sprijine comunitatea de credincioși din localitate. 

La începutul acestei săptămâni a avut loc o acțiune de binefacere în noua locație a Cantinei „Dar din Dar” realizată de Asociația „Semper agape” în parteneriat cu Mănăstirea Partoș. Această acțiune numită „Masa pe roți” constă în oferirea unei mese calde în fiecare zi a săptămânii copiilor din localiatate care frecventează clasele 0-8 din comuna Banloc și satul Partoș.

La eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a binecuvântat lucrarea social-filantropică care se desfășoară sub oblăduirea Bisericii. Întrucât familiile din această zonă au posibilități materiale reduse și gradul de îmbătrânire ridicat, Părintele Mitropolit Ioan a îndemnat obștea Mănăstirii și pe voluntarii care contribuie la susținerea acestor proiecte să cerceteze bătrânii și pe cei aflați în nevoi și să le faciliteze oferirea de consultații medicale gratuite.  

Sfânta Mănăstire Partoș desfășoară, nu doar o misiune social-filantropică, ci și una cultural-educativă prin implicarea în proiecte educaționale, precum activități after-school, meditații gratuite pentru elevii din școlile din zona, dar și concerte, simpozioane dedicate Sfântului Iosif. Toate aceste proiecte nu ar putea să prindă viață, decât prin implicarea unor oameni de bine, apropiați ai Bisercii, voluntari ce doresc să revigoreze noțiune de volunatriat creștin.

Cantina „Dar din dar” a Mănăstirii Partoș asigură masa caldă zilnică unui număr de 35 de copii și de doua ori pe săptămână persoanelor în vârstă, care se confruntă cu posibilități materiale reduse din localitate.

 

 

 

 

 

Comments are closed.