Caravana medicală în parohia Visag

Parohia Visag, comuna Victor Vlad Delamarina, a găzduit sâmbătă, 20 septembrie 2025, caravana medicală care a adus servicii gratuite de sănătate și sprijin social pentru localnici.  

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, inițiativa s-a derulat în cadrul proiectului „Sănătate la un click distanță”, finanțat de Profi România și coordonat de Fundația Filantropia Timișoara. De altfel, această fundație bisericească desfășoară, încă din anul 2018, programe de telemedicină și activități sociale dedicate zonelor vulnerabile.

Din partea Centrului eparhial a participat preotul Cristian Pavel, președintele Fundației Filantropia Timișoara.

„În această vară, când Părintele Mitropolit a sfințit biserica din sat și-a îndreptat gândul către noi și ne-a lăsat ca îndemn să sprijinim comunitatea de aici nu doar spiritual, ci și material. Au fost evidențiate nevoile oamenilor din sat, care ajung cu greu la medic. Astfel, fiind deja cunoscuți pentru organizarea caravanelor medicale, am fost îndemnați ca una dintre opriri să fie la Visag. Astăzi, în prag de toamnă, am întâlnit localnici dornici de ajutor, mulți dintre ei nefiind la medic de multă vreme. Specialiștii de la Spitalul din Lugoj au venit în număr mare, oferind un real folos fiecărui credincios. Fundația Filantropia Timișoara, ascultând îndemnul ierarhului, a asigurat echipamentele și cadrul necesar, beneficiind de sprijinul constant al finanțatorului Profi. De această dată, telemedicina a fost completată de consultații directe la fața locului și a fost de mare folos tuturor pacienților”, a precizat parintele Cristian Pavel, președintele Fundației Filantropia Timișoara.

Pentru buna organizare, Primăria comunei Victor Vlad Delamarina a pus la dispoziție Căminul Cultural din Visag, transformat temporar într-un centru al grijii și solidarității. Aici, pe lângă consultațiile medicale, au fost oferite consiliere socială și pachete de sprijin: rechizite, kituri de igienă, pături și alte bunuri necesare copiilor și familiilor aflate în dificultate.

O echipă medicală dedicată

Caravana a fost posibilă datorită implicării echipei de la Spitalul Municipal Lugoj, coordonată de managerul Cătălin Bălan. Nouă medici specialiști și trei asistenți au oferit consultații gratuite pentru aproape o sută de pacienți – copii, vârstnici, persoane fără asigurare medicală sau fără medic de familie.

„Este o bucurie să putem vorbi astăzi despre caravana medicală, un proiect care aduce medicină acolo unde este cea mai mare nevoie — în satele izolate și comunitățile defavorizate. Medici, asistenți, studenți și voluntari își dedică timpul și cunoștințele pentru binele celor lipsiți de acces facil la servicii medicale. Caravana nu înseamnă doar diagnostic și tratament, ci și prevenție, sănătate și siguranță pentru comunitate. Mulțumirile se îndreaptă către Fundația Filantropia, Profi România și, în mod special, către medicii Spitalului Municipal Lugoj, pentru implicarea lor deosebită”, a precizat dr. Cătălin Bălan, managerul Spitalului Municipal Lugoj.

Consultațiile au acoperit domenii precum: medicină internă, boli infecțioase, pediatrie, pneumologie, neurologie, oftalmologie, ORL și dermatologie.

Fundația Filantropia Timișoara a asigurat echipamentele și consumabilele necesare, iar Parohia Ortodoxă din Visag a sprijinit organizarea, facilitând legătura directă cu nevoile comunității. La buna desfășurare a acțiunii au contribuit în mod deosebit pr. protopop Ionuț Furdean, Protopopiatul Lugoj, preoții Florin și Adrian Avram, slujitori ai acestei parohii, dar și voluntarii Fundației Filantropia Timișoara.

Continuitatea unei misiuni

Caravana de la Visag se înscrie într-un demers mai amplu, bazat pe experiența proiectului „Centre comunitare integrate” (PN4049), finanțat prin Programul „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, susținut de Granturile SEE și Norvegiene 2014–2021.

Organizatorii transmit mulțumiri partenerilor implicați – Profi România, Primăria Victor Vlad Delamarina, Spitalul Municipal Lugoj, Parohia Ortodoxă din Visag și Fundația Filantropia Timișoara – pentru resursele și energia dedicate acestei inițiative.

Caravana medicală de la Visag a arătat că solidaritatea și parteneriatul pot transforma comunitățile: sănătatea devine accesibilă, iar grija față de aproapele capătă concretețe.

Comments are closed.