În 5 februarie 2026, la Școala Gimnazială din Cutina, Protopopiatul Făget, a avut loc o cateheză demonstrativă susținută de prof. de religie Mihaela Sopco, doamna Ramona Escariu, director la Școala din Bethausen și preotul paroh Daniel Escariu.
Au participat Părintele Consilier al Sectorului Învățământ și Tineret, Cristian Păiș, protopopul Dorin Covaci, referentul catehetic al protopopiatului, Călin Lazăr, precum și preoții Bogdan Stănilă (Leucușești), Dragan Simonescu (Dubești), Marian Borițoni (Sudriaș) și Iosif Nicorici (Bârna).
Cateheza, cu tema Biserica, a fost de o înaltă ținută didactică, fiind folosite mijloacele moderne cu care școala este dotată, în același timp fiind respectate și etapele tradiționale de expunere ale unei cateheze. Doamna prof. Mihaela Sopco a prezentat biserica drept lăcaș de închinare, cu forme specifice, părți componente și obiecte caracteristice, invitându-i pe elevi să își amintească de acestea de la ultima vizită la biserică.
Doamna preoteasă Ramona Escariu a prezentat, într-un tur virtual, pictura și organizarea unei biserici, oferind copiilor posibilitatea de a explora fiecare parte a sfântului lăcaș. Părintele paroh a adus Sfinte Vase și obiecte din biserică, explicând rolul acestora în cadrul Sfintei Liturghii și importanța participării fiecăruia la slujbele bisericii.
Generalizarea și fixarea cunoștințelor au fost realizate prin fișe de lucru, pe care copiii le-au completat, iar la final elevii, împărțiți în grupe și ajutați de preoții prezenți, au realizat, prin decupare și lipire, o biserică din hârtie.
La final, Părintele Consilier a transmis tuturor binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, a apreciat munca dascălilor și a elevilor și a împărțit iconițe copiilor.
Această cateheză face parte dintr-o serie de lecții demonstrative dedicate preoților din protopopiatul Făget care desfășoară activități cu tinerii în parohiile lor și sunt un prilej de a schimba metode și informații privind catehizarea tinerilor.

























































