Colind străbun pe meleag bănățean…

            Duminică, 19 decembrie 2021, la Parohia Ortodoxă Balinț din Protopopiatul Ortodox Lugoj, credincioșii au trăit stări cerești, îngeri și oameni înfrățiți împreună cu pr. paroh Emanuel-Ioan Pavel și pr. Marian Mărcuș, cunoscut credincioșilor de la emisiunile Trinitas TV . Sfânta și dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de cei doi slujitori ai Sfântului Altar, iar predica duminicii despre Cartea neamului lui Iisus Hristos a fost rostită de pr. oaspete Marian Mărcuș.

Pr. Marian a tâlcuit înțelesurile pericopei duminicale, arătând rolul Maicii Domnului în plinirea promisiunii făcută de Dumnezeu protopărinților noștri la izgonirea din Rai. Maica Domnului, darul cel mai curat și sfânt de pe pământ a conlucrat cu cerul pentru răscumpărarea noastră, smerenia și ascultarea ei fiind mai presus de orice închipuire. Arhanghelul Gavriil după acceptarea de către Maica Domnului a planului divin se întoarce la Tronul lui Dumnezeu cu răspunsul Maicii Sfinte:„Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău!” Cerul întreg s-a bucurat la auzul acestei vești. Retrăim an de an istoria Răscumpărării noastre, a Nașterii Dulcelui Copilaș Ceresc, întrupat în Fecioara Maria, venit pe pământ să se nască și să crească, pe noi să ne mântuiască.

În Cartea Neamului lui Iisus Hristos și în minunatul plan de mântuire suntem cuprinși și noi fiecare. La numai 15 ani Fecioara Maria, ce a crescut de la 3 ani în Sfânta Sfintelor hrănită de înger a acceptat împreuna lucrare cu Cerul, la mântuirea neamului omenesc. Pr. Marian a cântat apoi câteva din colindele tradiționale, precum și din repertoriul Oastei Domnului, scrise de poetul Traian Dorz din Mizieș, Bihor, care a suferit pentru Domnul 17 ani de temniță grea.

 „Mormântul meu cu ziduri negre cu patru schelete de fier, cu șapte gratii ruginite și-un strop îndepărtat de cer”, cum descrie poetul celula în care a mărturisit pe Hristos i-a fost biroul de lucru. Sub inspirație divină pe un ciob de sticlă uns cu pastă de var și uneori cu propriul sânge, cu un bețișor a scris aceste minunate colinde ce le cântă lumea întreagă.

La sfârșit pr. paroh Emanuel-Ioan Pavel a mulțumit oaspetelui drag, pr. Marian Mărcuș, pentru bucuria de a fi împreună în această Biserică străbună, îndemnându-i pe credincioșii prezenți să-și deschidă inimile Sfântului Copilaș, spre a se naște în ele și a-i  mântui.

pr. Emanuel-Ioan Pavel

Comments are closed.