Colindători la Așezământul pentru persoane vârstnice din Checea

DSC_3417_1600x1060

Mai mulți copii de la Parohia Timișoara-Nord însoțiți de preotul paroh Romeo Dumitrașcu au vizitat luni, 14 decembrie, bătrânii de la Așezământul pentru persoane vârstnice “Sfântul Ierarh Nicolae” al Arhiepiscopiei Timișoarei din Checea, județul Timiș.

Copiii au colindat pe beneficiarii așezământului și le-au oferit cadouri constând în ornamente de Crăciun confecționate de ei în cadrul atelierelor de creație de la parohie, sub îndrumarea d-nei Alina Lozici, asistent social la Centrul eparhial din Timișoara. Ațiunea se alătură unui alt eveniment organizat de cei mici în primăvara acestui an tot la așezământul de la Checea.

checea_r

Inaugurat la 18 septembrie 2008, Așezământul pentru persoane vârstnice “Sfântul Ierarh Nicolae” al Arhiepiscopiei Timișoarei găzduiește în prezent 9 persoane. Pe lângă asistența social-medicală, acestea beneficiază și de asistență spirituală din partea preotului paroh Gheorghe Cucu, părintele duhovnicesc al celor de aici.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, la ora actuală se află în curs de finalizare un nou corp de clădire ridicat în vecinătatea bisericii din sat. Clădirea, mult mai încăpătoare și mai generoasă din punct de vedere al spațiilor va putea găzdui un număr însemnat de persoane, atât vârstnici cu situații materiale și sociale speciale, cât și preoți pensionari, înaintați în vârstă, rămași singuri și fără vreun sprijin la bătrânețe.

DSC_3416_1600x1060 DSC_3417_1600x1060 DSC_3418_1600x1060 DSC_3419_1600x1060 DSC_3421_1600x1060 DSC_3422_1600x1060 DSC_3423_1600x1060 DSC_3424_1600x1060 DSC_3426_1600x1060 DSC_3429_1600x1060 DSC_3431_1600x1060 DSC_3432_1600x1060

DSC_3403_1600x1060 DSC_3407_1600x1060 DSC_3408_1600x1060

Comments are closed.