În urma avertizării de cod roșu de caniculă, emis de Administrația Națională de Meteorologie și pentru județul Timiș, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Arhiepiscopia Timișoarei a dispus o serie de măsuri, menite să vină în ajutorul celor afectați de disconfortul termic deosebit de accentuat din această perioadă:
- toate bisericile vor fi deschise pentru întreaga perioadă a zilei spre a oferi adăpost trecătorilor afectați de căldură;
- preoții și ceilalți angajați ai parohiei vor oferi celor aflați în nevoie apă rece;
- preoții vor apela la cadrele medicale din parohii pentru a acorda, în mod voluntar, primul ajutor tuturor persoanelor aflate în nevoie;
- programul serviciilor religioase din biserici va fi adaptat pentru a evita, pe cât este posibil, deplasarea credincioșilor în perioadele toride ale zilei;
- preoții și ceilalți angajați ai parohiilor vor fi la dispoziția credincioșilor afectați de căldură, acordând sprijin imediat celor în nevoie și vor apela serviciul de urgență 112.
Biroul de presă
al Centrului eparhial