Comuniune euharistică între preoții slujitori din Protopopiatul Timișoara II

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, preoții și diaconii din Protopopiatul Timișoara II s-au întâlnit  la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite săvârșită marți, 09 aprilie 2024, în biserica Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a Parohiei Timișoara Fabric.

Acest moment de comuniune euharistică are o veche tradiție în Arhiepiscopia Timișoarei, fiind preluată de preoții de azi de la înaintașii lor care, în posturile mari, se reuneau sub îndrumarea protopopului locului. Cei mai vârstnici și cu experiență îi spovedesc pe preoții mai tineri și apoi toți se împărtășesc „dintr-o Pâine și dintr-un Potir”, întru bucuria  comuniunii duhovnicești. Această  împreună slujire are și rostul de a-i susține și încuraja pe preoții care păstoresc în comunități mici și izolate din eparhie, de a le reaminti că nu sunt singuri în slujirea lor și că toți preoții sunt solidari.

                Sfântă Liturghie a Darurilor înainte sfințite a fost  alcătuită de un cunoscut ierarh al Bisericii noastre, Sfântul  Grigorie Dialogul, Episcopul Romei. Ea se oficiată  doar în zilele de peste săptămână din Postul Sfintelor Paști și are o rânduială deosebită, diferită de celelalte două Liturghii, ale Sfântului Ioan Gură de Aur și Sfântului Vasile cel Mare. Preoții mai tineri au nevoie de îndrumare pentru a o săvârși, așa încât au posibilitatea de a observa și participa la o Liturghie a Darurilor înainte sfințite săvârșită corect, după rânduiala tipiconală a Bisericii.

După împărtășirea preoților cu Sfântul Trup și Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos, protopopul Caius Andrașoni, i-a chemat pe  participanți la o scurtă întrevedere duhovnicească în sala de ședințe a Protopopiatului Timișoara II și a transmis tuturor binecuvântarea, dragostea și purtarea de grijă a Părintelui Mitropolit Ioan.

Comments are closed.