Concert aniversar în Parohia Giarmata Vii  

concert aniversar

Corul “Sfânta Maria” al Parohiei Giarmata Vii, din Protopopiatul Timişoara I, a aniversat sâmbătă, 29 noiembrie, împlinirea a zece ani de activitate, printr-un concert festiv de colinde şi cântece patriotice. Evenimentul a avut loc în biserica parohială cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, în prezenţa a numeroşi credincioşi ai parohiei şi a oficialităţilor locale, care au sprijnit iniţiativa organizătii concertului. La invitaţia preotului paroh Vasile Suciu, bucuria aniversării a fost împărtăşită de alte şaşe formaţii corale bisericeşti de prestigiu din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei şi a Episcopiei Caransebeşului, dar şi de reputati artişti şi interpreţi din Banat. Cu acest prilej, fiecare cor a interpretat un număr de patru piese, atât colinde şi alte creaţii religioase, cât şi imne dedicate Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Totodată, la eveniment au fost prezenţi şi pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei şi prof. Daniela Buzatu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.

„Atunci când eşti creştin şi român, nu poţi să fi departe de Biserică. Cu atât mai mult, atunci când faci parte dintr-un cor bicericesc eşti insuflat de dragostea de a fi în fiecare duminică la Sfânta Liturghie şi de a participa la manifestările organizate cu prilejul marilor sărbători în parohiile din cuprinsul eparhie. Corul «Sfânta Maria» din Giarmata Vii, înfiinţat de părintele paroh Vasile Suciu, are o frumoasă şi rodnică activitate în cei zece ani de existenţă, fiind alcătuit din oameni iubitori de Dumnezeu şi de Biserică, dornici să împărtăşească şi altora bucuria şi frumuseţea cântării noastre bisericeşti. Activitatea de astăzi, la care au luat parte cele mai reprezentative formaţii corale din această zonă, nu face altceva decât să ne apropie de sărbătoarea «Naşterii Domnului»  şi să întărească în sufletele noastre faptul că suntem creştini şi români adevăraţi”, a precizat pr. consilier Zaharia Pereş. Pentru a marca cei 10 ani de activitate, corul “Sfânta Maria” al Parohiei Giarmata Vii a lansat un album de colinde, sub coordonarea dirijorilor pr. prof. Nicolae Belean şi prof. Cezar Verlan. În final, toţi participanţii au primit diplome şi premii aniversare, constând în reviste şi pliante editate de parohie şi câte o plachetă grafică dedicată  unui de deceniu de activitate pe tărâm religios şi cultural al corului bisericesc din Giarmata Vii.

 concert aniversar (3) concert aniversar (4) concert aniversar (5) concert aniversar (6) concert aniversar (7) concert aniversar (8) concert aniversar (9) concert aniversar (10) concert aniversar (11)

.

Comments are closed.