Concertul de colinde tradiționale ,,Îmbucură-te, om bun”

Joi, 11 decembrie 2025, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc un concert tradițional de colinde, organizat de Liga Studenților din Timișoara, manifestare care a adus în atenția publicului frumusețea și profunzimea colindului românesc, ca mărturie vie a credinței și a tradiției strămoșești.

La concert a participat Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, care a transmis binecuvântarea și purtarea de grijă părintească a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, adresând totodată un cuvânt de apreciere organizatorilor și tinerilor implicați în promovarea valorilor creștine și culturale.

Preasfinția Sa a vorbit, de asemenea, despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu și a subliniat faptul că Nașterea Domnului reprezintă fundamentul mântuirii omului și dovada iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu față de lume. Totodată, ierarhul a explicat cuvintele Sfântului Sofronie de la Essex: „Nu pot să înțeleg trei lucruri: credința fără dogmă, creștinismul în afara Bisericii și un creștinism fără asceză”, arătând că adevărata credință este inseparabilă de dreapta învățătură, de viața în comuniunea Bisericii și de nevoința personală, ca răspuns al omului la harul dumnezeiesc.

Concertul a reunit colinde tradiționale din diferite zone ale țării, interpretate de tineri îmbrăcați în straie populare autentice, într-o atmosferă de bucurie duhovnicească și comuniune. Acest moment s-a dorit a fi nu doar un act cultural, ci și o pregătire sufletească pentru întâmpinarea praznicului Nașterii Domnului.

Prin astfel de inițiative, Liga Studenților din Timișoara contribuie la păstrarea și transmiterea tradițiilor creștine, oferind tinerilor și comunității locale prilejul de a trăi mai profund praznicul Nașterii Domnului.

Comments are closed.