La Colegiul “Ana Aslan” din Timișoara a avut loc luni, 20 aprilie, premierea elevilor participanți la cea de-a 10-a ediție a concursului de creație literar-religioasă cu tema “Atitudinea creștinului față de lumea creată”. La eveniment au participat elevi, profesori și reprezentanți din partea instituțiilor partenere, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Mitropolia Banatului. Concursul s-a adresat elevilor din ciclul gimnazial (clasele V-VIII) și ciclul liceal (clasele IX-XII) și s-a desfășurat pe două secţiuni: eseu și poezie.
Elevii premianți au fost invitați să citească un fragment reprezentativ din creațiile lor și au fost răspliți cu daruri și diplome de către organizatori. Potrivit inițiatorului principal al concursului, prof. Lavinia Bloju, prin acesta dorește descoperirea și promovarea elevilor talentați, care au un real potențial literar.
La eveniment au fost prezenți pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Timișoarei și prof. Daniela Buzatu, Inspector de religie în cadrul ISJ Timiș. În cuvântul său pr. Sorin Lungoci a felicitat participanții și organizatorii acestei noi ediții a concursului, subliniind totodată importanța unor astfel de competiții ce au rolul de a pune în evidență talentul și dragostea copiilor față de literatură și față de tot ceea ce este frumos. De asemenea, părintele a arătat că aceste creațiii sunt cele mai sincere mărturisiri de credință și iubire față de Dumnezeu și lumea întreagă, fiind izvorâte din inimile sensibile și curate ale copiilor, dornici de cunoaștere și adevăr.
Organizatorii concursului au fost Colegiul ”Ana Aslan”, prin profesoarele de religie Lavinia Bloju și Nica Septimia, iar parteneri, Mitropolia Banatului și Inspectorul Școlar Judeţean Timiș. Concursul de la Colegiul ”Ana Aslan” este inclus în calendarul activităților educative al ISJ Timiș la poziția 74, la propunerea Inspectorului Şcolar General, prof. Aura Danielescu.






























































