Concurs de pictură închinat Învierii Domnului

Sâmbătă, 14 aprilie, la Școala Gimnazială Nr. 30 din Timișoara a avut loc Concursul de pictură religioasă Învierea Domnului, ediția a XIV-a, în cadrul proiectului „Creație și înnoire prin Tradiție”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 30 în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei și cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
Subiectul ce stă în centrul atenției la această ediție este „Viața Mântuitorului în imagini, de la Întrupare și până la Înălțare”, iar obiectivele principale sunt: dezvoltarea creativității în rândul elevilor prin promovarea valorilor creștine și valorificarea învățăturilor Sfintei Scripturi prin artă. Au participat peste 70 de elevi, clasele I-XII din 20 de școli din județul Timiș.
Din partea Arhiepiscopiei Timișoara a fost prezent la eveniment pr. Nichifor Tănase, consilier în cadrul Sectorului Tineret și Învățământ cu tinerii, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

După desfășurarea concursului a avut loc festivitatea de premiere, unde cei mai talentați copii au fost recompensați cu premii, ce au constat din diplome, rechizite școlare, materiale pentru pictură și cărți religioase. Ceea ce au transmis elevii prin intemediul picturilor lor nu a fost altceva decât un popas,al sufletului lor, o trăire spirituală, sincer exprimată cu ajutorul talentului. Un rol important în desfășurararea concursului de pictură l-au avut nu doar profesorii de religie, ci și profesorii de la catedra de educație plastică.

Acest proiect de creație plastică se desfășoara din anul 2005 și are ca scop cunoașterea valorilor tradiționale, afirmarea propriei identități religioase și stimularea creativității prin realizarea unor creații artistice prin tehnica de lucru în pictura pe hârtie. Cele mai bune lucrări au fost premiate, acestea regăsindu-se în expoziția amenajata în incinta Școlii Gimnaziale Nr. 30 din Timișoara.

Comments are closed.