Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, joi 27 octombrie a.c., la Paraclisul Mitropolitan Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a avut loc conferința cu tema „Străin sunt eu pe pământ” (Ps. 118, 19): reflecții despre vocația autentică a creștinului, susținută de către Conf. Univ. Dr. Daniel Lemeni, membru al colectivului Teologie de la Timișoara.
În Istoria lausiacă, Paladie ne relatează la un moment dat că avva Serapion Sindoniu (Pânzarul), un bătrân din pustia egipteană, aflându-se la Roma, a auzit despre viața foarte aspră a unei fecioare, care trăia într-o chilie extrem de mică și sărăcăcioasă. La un moment dat, bătrânul văzând-o pe această fecioară, a întrebat-o: „Unde șezi?”, iar ea îi răspunse: „Nu șed, ci călătoresc”. Avva Serapion a întrebat-o din nou: „Unde călătorești?”, iar ea i-a spus: „Spre Dumnezeu”.
Potrivit tradiției creștine, orice creștin (monah și mirean) trebuie să-și asume acest răspuns al fecioarei: „eu nu stau, deoarece eu călătoresc”. A fi creștin înseamnă de fapt a fi călător, pentru că duhovnicește vorbind suntem sau ar trebui să fim tot timpul în mișcare. Creștinismul nu este atât o învățătură scrisă pe hârtie, cât mai ales o călătorie, este călătoria spre adevărata noastră casă. Cu alte cuvinte, aici pe pământ, creștinii trăiesc asemenea evreilor de odinioară, adică în corturi, pentru că ei n-au o cetate stătătoare, ci, dimpotrivă, ei se se află mereu pe cale înspre adevărata lor casă (cf. 2 Corinteni 5, 1; Filipeni 3, 20; Evrei 13, 14; 1 Petru 2, 11).
Înțelegem, așadar, că orice creștin este un etern pelerin, un Avraam duhovnicesc (cf. Facere 12, 1), adică un călător, ceea ce înseamnă, potrivit Sfântului Ioan Scărarul, că un autentic creștin trebuie să fie „străin de cele ale lumii”, adică să fie asemenea celui „ce șade (în lume – n.n) ca unul de altă limbă între cei de limbi străine” (Scara III. 17). De altfel, să nu uităm că încă din primele secole creștinii aveau această conștiință a faptului că ei erau niște „străini” (xenitoi) în această lume: de pildă, din Epistola către Diognet (un text din secolul II) aflăm că „creștinii nu se deosebesc de ceilalți oameni nici prin grai, nici prin haine… Cetățenia lor este una paradoxală: locuiesc în lume, dar ca niște străini (xenitoi) și imigranți (paroikoi). Sunt în trup, dar nu viețuiesc după trup. Petrec pe pământ, dar au cetățenia în cer. Creștinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume”. Prin urmare, înțelegem că această îndepărtare de lume nu trebuie văzută în sensul „ieșirii din ea cu trupul, ci mai degrabă ca depărtare de lucrurile lumii” (Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, I).
În acest context, accentuăm faptul că orice creștin ar trebui să se vadă pe sine însuși ca un „străin” (xenos) pe acest pământ, deoarece acest pământ nu este casa lui, adică nu este firescul condiției sale. Altfel spus, orice creștin trebuie să fie animat de dorința „întoarcerii acasă” (Împărăția lui Dumnezeu), o dorință pe care C. S. Lewis o surprinde foarte bine în cartea sa Cronicile din Narnia atunci când spune: „Am ajuns acasă, în sfârșit! Aceasta este adevărata mea patrie, căreia-i aparțin! Acesta este ținutul pe care l-am căutat toată viața, deși n-am știut asta până acum” (C.S. Lewis, Ultima bătălie).
Manifestarea se înscrie în seria de evenimente organizate de către Teologia timișoreană sub egida Acta liturgica, historia et divinum verbum.
Următorul eveniment va avea loc duminică, 30 octombrie, de la ora 11.00, atunci când avem bucuria de a-l avea alături de noi pe părintele profesor Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie din Alba Iulia.
