Conferința pastoral-misionară a preoților din protopopiatele Lugoj și Făget

Seria con­ferințelor pastoral-misionare de primăvară a pre­oților din Arhiepiscopia Timișoarei a continuat marți, 30 mai, cu întrunirea preoților din cadrul protopopiatelor Lugoj și Făget. Întrunirea a debutat în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Lugoj I, cu oficierea Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

După momentul de rugăciune, preoții din cadrul celor două protopopiate au audiat prelegerea intitulată „Iconari bănățeni”, a prof. dr. Sabina Pârvulescu. Cercetătoarea Sabina Pârvulescu a vorbit despre proveniența pictorilor care și-au desfășurat activitatea în locașurile de cult din Banat și despre stilul iconografic specific perioadei post-brâncovenești. Totodată, au fost prezentați nominal cei mai cunoscuți iconari, pictori și zugravi bănățeni, analizându-li-se icoanele realizate de aceștia, multe din ele aflându-se în Colecția de artă bisericească veche de la muzeul Catedralei mitropolitane. Exortația prof. dr. Sabina Pârvulescu a contribuit la o înțelegere mai bună a actualității sfintelor icoane pentru viața și misiunea Bisericii din Banat și concomitent a întregii Biserici Ortodoxe Române.

În continuare, preoții Cristian Rujoni (Parohia Tapia) și Ionuț Bogdan (Parohia Sinersig) au susținut un referat ce se încadrează în tematica „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, în care au fost abordate următoarele puncte: 1. Apariția icoanei și a picturii bisericești în biserică; 2. Teologia icoanelor, în lumina tradiției dogmatice ortodoxe; 3. Icoana în cultul ortodox; 4. Tradiția iconografică românească; 5. Actualitatea, importanța și necesitatea sfintelor icoane; 6. Pictorul de icoane/biserici.

La final, preoții participanți au făcut precizări pe marginea temei prezentate, făcând referințe cu privirea la pictura bisericească din zona Banatului, influențată de arta barocă și de pictura din spațiul sârb.

Șirul de conferințe va continua și mâine cu întrunirea preoților din cadrul protopopiatelor Sânnicolau Mare și Deta.

Comments are closed.