În ziua de 26 mai a.c., au debutat conferințele preoțești de primăvară din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, prima dintre acestea desfășurându-se în biserica parohiei Giroc, cu participarea preoților din protopopiatele Timișoara I, Timișoara II și Deta.
În cursul dimineții, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost întâmpinat de către părintele vicar eparhial Timotei Anișorac, împreună cu părinții consilieri de la Centrul Eparhial, cu părinții protopopi Zaharia Pereș, Caius Andrașoni și Ciprian Boșca, precum și de părinții profesori ai Facultății de Teologie și de slujitorii sfintelor altare din protopopiatele participante.
Întâlnirea a început cu săvârșirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, slujbă oficiată de preoții: Mihai-Iustin Ierima (parohia Cenei), Vasile Mînea (parohia Bencecu de Jos) și Daniel Rusan (parohia Livezile).
Cuvântul introductiv al conferinței a fost rostit de către părintele vicar eparhial Timotei Anișorac, care a adresat mulțumiri Înaltpreasfinției Sale pentru încrederea acordată prin recenta numire în înalta responsabilitate din cadrul administrației bisericești. Totodată, preacucernicia sa a evidențiat importanța anului omagial în contextul provocărilor secularizante ale societății contemporane.
În continuare, părintele protopop Zaharia Pereș, din cadrul protopopiatului Timișoara I, a prezentat motivația Sfântului Sinod, privind declararea anului 2026 ca „Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame)”. În acest context, a fost reafirmat rolul fundamental al familiei și al femeii creștine în păstrarea identității de credință și în formarea unei societăți întemeiate pe iubire, credință și responsabilitate, adresând, totodată, invitația preoților referenți de a susține temele pregătite.
Primul referent a fost preotul Ion-Ache Novac, de la parohia Timișoara-Steaua, care a subliniat necesitatea prezenței lui Hristos în viața fiecărei familii, arătând că una dintre marile suferințe ale vremurilor actuale este îndepărtarea de Dumnezeu din sânul familiei. În acest sens, părintele referent a evidențiat drept remedii întoarcerea la Dumnezeu, rugăciunea și participarea activă la viața sacramental-liturgică a Bisericii.
Cel de-al doilea referent, părintele Dragan Giorgiev, de la parohia Voiteg, a evidențiat provocările cu care se confruntă familia contemporană, precum secularismul, divorțul, concubinajul, erodarea autorității părintești sau dependența de mediul online, oferind totodată soluții practice și exemple din propria experiență pastorală pentru depășirea acestor dificultăți.
Al treilea referent, părintele Daniel Sântion, de la parohia Izvin, a prezentat temeiuri scripturistice și mărturii patristice referitoare la familia creștină, oferind, de asemenea, o perspectivă personală asupra misiunii pastorale dedicate acesteia.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan i-a felicitat pe părinții referenți pentru susținerea referatelor și pentru implicarea pastorală concretă în sprijinirea familiilor aflate în situații de criză, încercate de divorț, violență, adicții și alte dificultăți ale vremurilor de astăzi.
Totodată, pornind de la afirmația Sfântului Vasile cel Mare, potrivit căreia „creștinismul este asemănarea cu Dumnezeu atât cât îi este cu putință firii omenești”, precum și de la adevărul că omul a fost creat în mod direct de Dumnezeu, spre deosebire de toate celelalte făpturi create prin cuvânt, Chiriarhul a evidențiat faptul că omul poartă în sine chipul Lui, având totodată posibilitatea de a dobândi asemănarea prin lucrarea virtuților.
„Dumnezeu l-a creat pe om pentru a avea pe cine să iubească, asemenea unui sculptor sau pictor care își iubește propria operă”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a atras atenția asupra crizei spirituale care afectează instituția familiei, manifestată prin creșterea numărului de divorțuri, slăbirea legăturilor dintre părinți și copii, precum și prin diminuarea vieții religioase în cadrul familiei creștine.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a mulțumit tuturor celor prezenți pentru implicare și a adresat slujitorilor sfintelor altare îndemnul de a „adopta” duhovnicește câte o familie aflată în dificultate, care are nevoie de sprijin material și sufletesc, pentru a-i purta de grijă în această lume tot mai rece, individualistă și îndepărtată de Dumnezeu.
























































































