Conferința „Sfinții Trei Ierarhi – modele clasice pentru tineri”, la Facultatea de Teologie din Timișoara

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în ajunul sărbătoririi Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii instituțiilor de învățământ teologic, Facultatea de Litere, Istorie, Filozofie și Teologie din cadrul Universității de Vest, a organizat, miercuri, 29 ianuarie 2025, în sala Rotonda (Strada Oituz nr.4), conferința „Sfinții Trei Ierarhi – modele clasice pentru tineri”, ediția a II-a.

La eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, însoțit de părintele vicar Ionel Popescu. Înaltpreasfinția Sa a  apreciat efortul de cercetare al studenților și profesorilor implicați în acest demers duhovnicesc și a subliniat contribuția inestimabilă a Sfinților Părinți la cristalizarea și apărarea dreptei credințe în fața ereziilor din acele vremuri..

În cadrul simpozionului, au fost susținute referate de către profesori ai Facultății de Teologie, precum și de studenți teologi, preocupați de aprofundarea vieților și operelor Sfinților Trei Ierarhi.

Din partea facultății a vorbit lect. univ . dr. Daniel Enea, care a prezentat referatul: „Părinții Bisericii și valorificarea gândirii antice în educație”. De asemenea, studenții din anul II, dar și absolvenți de Teologie, au abordat teme specifice gândirii acestor corifei ai Teologiei creștine, precum: „Mariologia la Sfinții Trei Ierarhi”, „Limbajul poetic al Sfântului Grigorie Teologul, ca inspirație pentru învățătura triadologică a Bisericii”, „Chipul femeii creștine în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur”, ș.a.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, la sediul Facultății de Teologie din Timișoara, s-a săvârșit o slujbă de Priveghere și sfânta Liturghie în ziua praznicului, întru cinstea Sfinților Trei Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi. Această rânduială liturgică a fost urmată de un simpozion dedicat praznicului, organizat și coordonat de părintele consilier Nichifor Tănase și de pr. lect. univ. Daniel Enea.

Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu, ajuns la cea de-a doua ediție, ce urmărește aprofundarea și prezentarea acestor repere ale credinței, Sfinții Trei Ierarhi, ca modele clasice pentru tineri. Acest demers este deosebit de important, mai ales aici, la Timișoara, unde, trăind într-un context post-modern, suntem asaltați de multiple influențe și idei ale societății contemporane. De aceea, avem nevoie de repere duhovnicești solide, care să ne călăuzească în viața spirituală”, a precizat pr. Constantin Jinga, coordonatorul Facultății de Teologie din Timișoara.

 În cadrul evenimentului au avut loc și momente muzicale bisericești interpretate de  Corul Facultății de Teologie din Timișoara,  dirijat de pr. lect. drd. Laurian Popa.

În semn de apreciere pentru cele peste două decenii de activitate teologică-științifică, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, i-a conferit părintelui conf. univ. dr. Constantin Jinga ordinul eparhial „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”. 

Manifestarea este organizată de Arhiepiscopia Timișoarei, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Facultatea de Litere, Istorie, Filozofie și Teologie și Liga Studenților din Timișoara.

Comments are closed.