Conferința Teologia post-decembristă, la Timișoara

Hristos a înviat!

Din încredințarea Părintelui Mitropolit Ioan, vă invităm cu drag luni, 12 mai, de la ora 17:00, în Sala Rotonda, FLIT (Strada Oituz 4), la o discuție în jurul cărții care abordează curajos o temă provocatoare, necesară și, cu siguranță, novatoare: „Teologia post-decembristă”. Călăuză în această discuție va fi Preotul Academician George Remete.

Într-o perioadă de transformări sociale și culturale semnificative, așa cum au fost caracterizate deceniile post-decembriste, reflecția teologică a cunoscut, la rândul ei, o serie de transformări,
s-a bucurat de multiple deschideri și oportunități, dar a întâmpinat și provocări fără precedent.

Întâlnirea oferă o perspectivă academică valoroasă și incitantă asupra evoluției Teologiei în această perioadă. De asemenea, este un moment, un răgaz de a constata unde am ajuns, pentru a ne regăsi, poate, busola spre mai departe.

Comments are closed.