Conferințele prepascale au ajuns la final

În seara zilei de joi, 18 aprilie 2019, în aula festivă a Academiei Române – filiala Timișoara a avut loc conferința cu tema Viața rurală românească pe lungul drum dintre Flămânzi și Uniunea Europeană, susținută de acad. Ion Păun Otiman. Aceasta a fost ultima conferință din cadrul ciclului de comunicări prepascale cu genericul : Satul românesc, vatră de credință strămoșească și identitate națională.

La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care adresat un cuvânt de mulțumire organizatorilor, evidențiind valoarea excepțională a expunerii, o prezentare pertinentă, a satului românesc, a evoluției istorice și sociale de la Răscoala țărănească din 1907 și până în prezent.

În prima parte a conferinței academicianul Ion Păun Otiman a prezentat portretul țăranului român, dragostea acestuia față de pământ, așa cum se reflectă în operele marilor scriitori români, precum Liviu Rebreanu, George Coșbuc, Ion Slavici, Lucian Blaga etc., dar și din perspectiva unor oameni politici din perioada interbelică.

În partea a doua au fost enumerate etapele socio-economice prin care a trecut țăranul român, reformele agrare, începând din 1917 și până la colectivizarea din perioada regimului comunist.

Expunerea a fost însoțită de ilustrații, ce a prezentat grafice reprezentative cu evoluția producției, a pământului agricol, a metodelor de lucrare a pământului, comparativ în România și în Europa. De asemenea, a fost evidențiat satul românesc  și specificul satului bănățean în perioada colectivizării, cu precădere problema chiaburilor și a cotelor, care au lăsat o urmă adâncă în viața satului românesc.

Conferințele prepascale organizate în Arhiepiscopia Timi­șoarei fac parte din seria de manifestări dedicate anului 2019, declarat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”. 

Comments are closed.