Corala „Doina Banatului”, la Festivalul Coral „Miron Cristea” de la Reșița

La ediția a XV-a a Festivalului coral „Miron Cristea”, desfășurată anul acesta în biserica ortodoxă „Schimbarea la Față” din cartierul reșițean Govândari, au participat nouă formații corale din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Festivalul este organizat anual, în memoria lui Miron Cristea – fost episcop al Caransebeșului și primul patriarh al României Mari –, un mare iubitor de cultură și de cântare bisericească, într-o perioadă în care „Banatul era considerat ca fiind patria corurilor”.

La invitația Episcopiei Caransebeșului și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului, la festival a participat și Corala „Doina Banatului” a Parohiei Timișoara Iosefin, dirijată de prof. Florin-Nicolae Șincari.

Repertoriul coriștilor timișoreni a inclus următoarele lucrări corale: Tatăl nostru, de Ioan D. Chirescu; Troparul Schimbării la Față, de Dumitru Georgescu-Kiriac; Ușile pocăinței, de pr. Ioan Șerb; Acestea zice Domnul, de Sabin Drăgoi (solist: Dumitru-Silviu Sîrbu); Condacul Sfintelor Paști, de Nicolae Lungu; și Trompetele răsună, de Gavriil Musicescu.

Membrii coralei și dirijorul adresează alese mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, preotului paroh Ionel Popescu și Consiliului parohial al Parohiei Timișoara Iosefin pentru sprijinul acordat în reușita acestei deplasări.

Comments are closed.